Bilanțul accidentelor rutiere din weekend! Un copil a murit iar 19 oameni au ajuns la spital

Politia Romana, a dormi cu sora moarta in pat

O persoană a murit, iar alte 19 au ajuns la spital în urma accidentelor rutiere care au avut loc în zilele de odihnă, comunică MOLDPRES.

Alina Bunghez, şeful Serviciului relaţii publice al Inspectoratului Naţional de Patrulare, a precizat că, în weekend, au avut loc 13 accidente grave, din cauza condițiilor meteo nefavorabile pe traseele ţării. “Timp de trei zile, ofițerii de patrulare au documentat peste 2500 de abateri contravenționale. Totodată, peste 800 de conducători auto au depășit limita de viteză, iar alții 22 au fost depistați conducând automobilul în stare de ebrietate”, a spus Bunghez.

De asemenea, INP a intervenit la circa 300 de solicitări din partea cetățenilor.

Solicitat de Agenţie ofițerul de presă al Poliției capitalei, Natalia Stati, a specificat că duminică, 25 martie, în comuna Trușeni, municipiul Chișinău, un băiețel în vârstă de trei ani, a fost lovit mortal de o maşină. În timpul impactului, micuțul se afla cu bunica sa.

După accident, şoferul l-a transportat pe copil la Spitalul de Urgenţă din Chişinău, însă acesta a decedat”, a menționat Stati.

Potrivit martorilor, micuţul a fost lovit de mașină în timp ce traversa strada. Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, iar oamenii legii cercetează toate circumstanțele cazului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share