Bilanțul cazurilor de COVID crește dramatic în Europa. Tot mai multe țări impun noi restricții

Regatul Unit ar putea ajunge la 50 de mii de cazuri noi de coronavirus, zilnic, la jumătatea lui octombrie, dacă rata actuală de infectare nu este oprită.

Este avertismentul principalului responsabil din domeniul sănătăţii publice din Regatul Unit.

Pe de altă parte, de marți, italienii îi testează la intrarea în ţară pe toţi cei care vin din Franţa.

În plus, anumite zone din Regiunea Madrid au intrat, de luni, în carantină. Măsura a fost întâmpinată cu proteste.

Puenta de Vallecas este un cartier de la periferia Madridului, unde cei mai mulţi dintre locuitori au venituri modeste, iar o mare parte sunt imigranţi. Însă virusul se răspândeşte alarmant acolo – 1 din 100 de locuitori e deja infectat cu noul coronavirus.

Dar mulţi sunt nemulţumiţi, ba chiar furioşi, când denunţă ceea ce ei consideră o discriminare fata de zonele sărace.

Proteste au fost şi la Opera din Madrid. Spectacolul pus în scenă a fost oprit după ce publicul a contestat lipsa măsurilor de distanţare fizică, în special pentru cei cu locuri mai ieftine.

Şi în Germania, autorităţile din Munchen introduc noi restricții, deoarece se confruntă cu una dintre cele mai mari rate de infectare cu COVID-19 din ţară.

Dieter Reiter, primarul oraşului Munich: ”(Cel mult) cinci persoane, prieteni sau cunoscuți, au voie să se întâlnească. În gastronomie, acest lucru înseamnă că doar cinci persoane au voie să stea la mese în mod regulat, cu excepția cazului în care există două familii.”

Noile reguli intră în vigoare începând de joi, când purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile publice aglomerate.

În Marea Brianie, restricţiile din cauza pandemiei, vor fi şi mai dure dacă regulile actuale nu sunt respectate, avertizează guvernul .

“Dacă rata actula de infectare nu este oprită, la jumătatea lui octombrie am putea ajunge la 50.000 de noi cazuri de COVID-19 pe zi”, a avertizat profesorul Chris Whitty, şeful serviciului de sănătate publică din Anglia.

Pentru că de câteva săptămâni, în Franța crește continuu numărul de infectări, autoritățile italiene au decis să îi testeze la intrarea în țară pe toți cei care vin din Hexagon.

În timp ce numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus a luat-o din nou pe panta ascendentă în Europa, în special în Spania şi în Franţa, există şi o excepţie, unde rata infectărilor este în scădere.

În Suedia, ţara care a făcut notă discordantă şi a refuzat să intre în carantină în primăvară, exista acum o dezbatere şi despre necesitatea administrării unui vaccin, atunci când acesta va fi disponibil .

Epidemiologul şef al Agenţiei de Sănătate Publică din Suedia spune că într-o primă fază copiii nu vor fi supuşi vaccinării anti-COVID pentru că nu sunt consideraţi principalii transmiţători ai virusului.

Sursa: Știrile PRO TV

Total
0
Shares
 
Total
0
Share