Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 9229. Câte au fost externate ieri

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 16 250 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1209 în Transnistria.

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internate 56 persoane cu suspecție la COVID-19.

Starea de sănătate a persoanelor infectate: 479 stare gravă (dintre care 31 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1125 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Alte 148 persoane au fost tratate și externate. Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 9229.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 2403 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-606, farmaciști-28, asistenţi medicali-962, felceri-123, personal auxiliar-684 persoane.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share