Politică

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor cere control de stat asupra prețurilor: „Nu există nicio niciun om care să nu fie afectat de scumpiri!”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Din noiembrie și până în prezent, prețurile în Moldova au crescut vertiginos. Scumpirile în lanț au vizat produsele alimentare, industriale, medicamentele, iar cel mai mult în această perioadă s-au majorat prețurile la carburanți, informează NTV

Deputatul PSRM, Petru Burduja, candidatul la funcția de deputat din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, a declarat că aceste scumpiri, care au venit după schimbarea președintelui țării au afectat toți cetățenii țării noastre.

Potrivit parlamentarului, doar în jumătate de an, benzina și motorina s-au scumpit de zece ori. Un litru de benzină și motorină costă acum cu peste 5 lei mai mult decât în noiembrie 2020.

De asemenea, conform datelor statistice oficiale, produsele alimentare s-au scumpit cu 5%, iar la mărfurile nealimentare – cu 4,7%.

Burduja a remarcat că scumpirea produselor alimentare s-a înregistrat în pofida faptului că acest an este unul prielnic pentru agricultură, iar pe piață sunt deja multe legume din roada acestui an.

La unele produse alimentare de strictă necesitate, așa cum ar fi uleiul, prețul a crescut cu aproape 30 la sută.

De asemenea, s-au scumpit esențial și medicamentele. Unele medicamente costă de două ori mai scump.

Un alt val de scumpiri a fost înregistrat la materialele de construcție. Prețurile la unele materiale, în special din lemn și fier, este de trei ori mai mare decât anul trecut.

”Aceste scumpiri ne afectează pe toți cetățenii țării noastre. Nu există nicio familie, niciun om în Moldova care să nu fie afectat de scumpirile din ultima jumătate de an. Majoritatea scumpirilor au venit după schimbarea președintelui țării și aruncarea țării într-un haos politic. Președintele a făcut acest lucru doar pentru a-și satisface propriul orgoliu și a obține câteva mandate în plus în Parlament. În condițiile în care avem un președinte de țară care spune că nu răspunde de nimic, inclusiv de prețuri, când avem un Guvern în demisie din luna decembrie anul trecut, când nu avem Parlament pentru că a fost dizolvat, în țară avem un haos și o situație ideală pentru speculanți, care au început să scumpească totul”, a declarat deputatul.

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor condamnă aceste scumpiri care nu fac decât să sărăcească populația și solicită instituirea unui control de stat strict asupra formării prețurilor.

”Noi vom pune capăt acestui dezmăț. Noi vom pune capăt haosului din țară. Noi vom opri scumpirile și vom tăia atât din pofta de îmbogățire a speculanților, cât și din prețuri”, a declarat Petru Burduja.

Citește și: VIDEO // Renato Usatîi spune că Asociația WatchDog este sponsorizat pentru a favoriza PAS-ul în aceste alegeri

loading...

Comments are closed.