BLOG: Să mergi la marșul unirii, dar să fii împotriva unirii! Da, e posibil :)

Proclamația Marii Adunări Centenare din 25 martie 2018 pentru Reunire, Marea Adunare Centenara, Unirea Basarabiei cu Romania, 100 ani de la unirea Basarabiei cu Romania, PUN, Traian Basescu
sursa foto: UNIMEDIA

Nu am nimic cu unioniștii. Nu sunt împotriva lor, nici nu-i susțin. Le înțeleg poziția și o respect. Dar mă deranjează acei politicieni (ca să nu-i numesc curve politice) care joacă pe două fronturi, dar o fac pe moraliștii. Domnule, nu poți să fii într-o zi împotriva unirii, în altă zi să fii unionist, iar apoi din nou să fii statalist convins.

Mă refer la Maia Sandu, evident. Lidera PAS a mers ieri împreună cu colegii de partid la Marea Adunare Centenară, organizată de unioniști, în centrul Capitalei. Ce înseamnă asta? Înseamnă că domnia sa este un politician care luptă pentru unirea celor două maluri ale Prutului, pentru adevărul istoric, pentru România Mare. Nu, nu este așa. Cu mai puțin de un an în urmă, la congresul PAS, Maia Sandu spunea că unirea nu poate avea loc. Că UE nu va permite ca România să înghită Republica Moldova. Și atunci mă întreb, dacă crezi așa, de ce doamnă Sandu nu ai stat ieri acasă?

Răspunsul este la vedere. Când Maia Sandu a făcut declarațiile anti-unire în 2017 i-a supărat rău pe unioniști. Mulți din ei au blamat-o și au regretat că au susținut-o la alegerile prezidențiale. Unioniștii s-au simțit trădați. Însă în 2018 urmează din nou alegeri. Participarea PAS la marșul unirii s-a făcut din interes machiavelic. Maia Sandu vrea să-și recapete încrederea din partea celor pe care i-a dezamăgit profund. Un comportament de vulpe!

Rămâne de văzut dacă va reuși: se vor lăsa prostiți unioniștii, sau vor înțelege că unii politicieni n-au nevoie de ei, ci au nevoie doar de voturile lor?!

În video de mai sus Maia Sandu este anti-unire (2017), în poza de mai jos este pro-unire (2018).

unire, pas maia sandu, marea adunare centenara, republica moldova 2018autor: Constantin Bîrca 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share