Editoriale

Bolnavii din satele Moldovei se vor lecui când vor vedea “cai verzi”. O decizie proastă luată ministra Sănătății, Ala Nemerenco

Pinterest LinkedIn Tumblr

Oamenii din localitățile rurale au fost lăsați singuri în fața bolilor grave. Noul ministrul al Sănătății propus de Maia Sandu, doamna Ala Nemerenco, refuză să continue un proiect important pentru sănătatea și viața oamenilor de la sate.

Cei mai mulți moldoveni, care mor din cauza maladiilor cronice, sunt din zonele rurale. O confirmă medicii din spitalele republicane unde sunt internați pacienți în stare gravă din toată țara. Ajunși aici, o bună parte află pentru prima dată de diagnostic. Alții constată că au fost tratați greșit în raioane. Ajung în această situație inclusiv din cauza insuficienței sau lipsei medicilor specialiști în spitalele raionale. Ca urmare, unii amână vizita la medicii din Capitală până ajung să nu mai suporte durerea. În același timp, cei mai săraci – și ei sunt majoritatea – se consolează cu ”cât va da Dumnezeu”. Fosta conducere a Ministerului Sănătății a găsit o soluție temporară pentru această categorie de bolnavi – prin campania ”Un doctor pentru tine”. Noul ministru al Sănătății, Ala Nemerenco, a considerat însă că acțiunea este inutilă și a stopat-o.
 
”În loc să fie construit un sistem puternic de sănătate pentru toți cetățenii săi, ministerul s-a jucat de-a lungul anilor dea „Un doctor pentru tine”, în timp ce banii grei din sănătate erau direcționați spre alte buzunare. Încheiem caravana, lăsăm doctorii la vatră, nu mai utilizăm resursele pentru cai verzi”, a scris pe pagina sa de facebook, în data de 24 iunie, noul ministru al Sănătății Ala Nemerenco.
 
În 2018, fosta conducere a Ministerului Sănătății a lansat campania ”Un doctor pentru tine”. În decurs de un an, medicii din cadrul instituțiilor medicale republicane s-au deplasat în sate și au investigat gratuit persoane care riscă să dezvolte cancer, tuberculoză, boli cardiovasculare și alte boli grave. De consultații au beneficiat și copiii din localitățile care nu au acces la medicii pediatri și stomatologi, pentru că nu există. În total, potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătății, de consultații și investigații medicale gratuite au beneficiat, de la lansarea campaniei, 70393 de persoane. La sfârșitul anului 2018 rezultatele acțiunii erau următoarele:
 – 3300 de oameni au fost depistați cu modificări pulmonare și osoase, bronșite și cancer pulmonar;
– Patru femei au fost diagnosticate cu cancer mamar, iar 25 – cu tumori benigne;
– Mai mulți pacienți au fost depistați în stadii incipiente cu boli cardiovasculare și afecțiuni ale glandei tiroide.
Pentru noul ministru al Sănătății, Ala Nemerenco, rezultatele respective înseamnă ”cai verzi”.
 
Posibil, prin campania ”Un doctor pentru tine” Partidul Democrat a dorit să beneficieze de susținerea cetățenilor. Pe de altă parte, nu putem nega importanța acesteia pentru oamenii din sate, care nu au acces la medici specialiști. Înțeleg, pentru medici acțiunea a fost o povoară. Au fost nevoiți să lucreze ca roboții, de dimineață până seară, fără a avea posibilitatea să se odihnească sau să mănânce normal. Ca urmare, era necesar de a reorganiza campania, de a revizui lista consultațiilor și investigațiilor medicale efectuate și orarul vizitelor, pentru ca medicii să nu fie suprasolicitați.
guvernul republicii moldova, ministerul sanatatii, raionul hincesti, medici ambulantiCare a fost scopul campaniei ”Un doctor pentru tine”?
Oficial, scopul campaniei ”Un doctor pentru tine” a fost de a spori accesul populației din zonele rurale la servicii specializate. În calitate de argument invocat de fostele autorități în sănătate, pe care nu-l poate nimeni contesta, este lipsa medicilor specialiști în raioane. Statisticele arată că, anual, din sistemul de sănătate pleacă aproximativ câte 200 de doctori – unii pentru că sunt pensionari, alții se reprofilează sau imigrează. În spitalele raionale lipsesc sau sunt prea puțini medici cardiologi, pulmonologi, oncologi, gastroenterologi. Or de ei are nevoie toată populația adultă a țării.
 
O bună parte dintre responsabilitățile acestor specialiști au fost preluate de medicii de familie, de asemenea, insuficienți în localitățile rurale. Să ajungă în instituțiile republicane, pentru consultații și investigații, pentru oamenii din sate este o misiune aproape imposibilă. Ei reprezintă anume acea categorie de bolnavi care ajunge la Institutul de Oncologie, Institutul de Cardiologie și Institutul de Ftiziopneumologie în stadii avansate ale bolii. Rata mortalității în cazul pacienților cu boli cardiovasculare, oncologice și gastroeneterologice este destul de ridicată. Medicii recunosc că ar putea salva mai mulți bolnavi, dacă ar fi diagnosticați în stadii incipiente ale bolii.
 
Evident, campania ”Un doctor pentru tine” nu rezolva problema crizei de medici în raioane. În același timp, asigura temporar accesul persoanelor din localitățile rurale, cu venituri mici, la servicii medicale de specialitate. Revenind la rezultatele acțiunii, vedem că sute de oameni au fost depistați cu simptome ale tuberculozei, cancerului mamar și bolilor metabolice și cardiovasculare – care răpesc cele mai multe vieți. Datorită campaniei, ei au primit o șansă la viață, prin faptul că au aflat la timpul potrivit că sunt bolnavi.
 
De altfel, Organizația Mondială a Sănătății recomandă guvernelor statelor membre, inclusiv Republicii Moldova, să prevină și să depisteze precoce bolile transmisibile și netransmisibile. Iar screening-ul la nivel național, ceea ce de fapt a însemnat campania ”Un doctor pentru tine”, este una dintre cele mai eficiente metode, în acest scop. Și atunci mă întreb, cum poate un ministru al Sănătății, care cunoaște bine faptul că în localitățile rurale există o criză de specialiști, iar oamenii mor la o vârstă aptă de muncă, din cauza bolilor depistate tardiv, să declare ostentativ ”că nu vom utiliza resursele pentru cai verzi”. Mie mi se pare această atitudine lipsită de bun simț.
Image result for ala nemerenco maia sandu
Ce propune ministrul Sănătății în schimbul campaniei?
Ala Nemerenco nu propune în schimbul campaniei ”Un doctor pentru tine” nimic concret și real, însă face o constatare: trebuie de construit un sistem de sănătate puternic! Nimic nou, asta au afirmat, până în prezent, toți miniștrii Sănătății. Mulți ani, încă până la instalarea guvernării pro-europene în 2009, am primit bani de la instituții internaționale pentru reformarea sistemului de sănătate, au fost elaborate draft-uri de reforme, cu sprijinul experților internaționali, care fie au fost implementate alandala, fie nu au fost puse în aplicare.
 
Reforma spitalicească, despre care vorbim de cel puțin zece ani, este doar un exemplu. Aceasta nu a fost aplicată deoarece partidele politice s-au folosit de proiect pentru a manipula electoratul. Reforma nu este convenabilă nici fondatorilor (consiliile raionale) și șefilor spitalelor raionale, care au transformat aceste instituții medicale în business și pentru care politicile Ministerului Sănătății nu au nicio valoare. Nici măcar ministrul Sănătății nu reprezintă o autoritate în ochii lor. Tot ei, acești șefi și fondatori ai spitalelor raionale, se opun în prezent practicii medicului de familie, pentru că aceasta le strică socotelile.
 
Consolidarea sistemului de sănătate în țara noastră a început în 2001, odată cu înființarea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și implementării asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. De atunci, bugetul pe sănătate a crescut de câteva ori, și a ajuns la peste 11 miliarde de lei în 2019. În același timp, s-au majorat costurile pentru medicamente și tratamente de înaltă performanță. În prezent, putem face în țară intervenții chirurgicale revoluționare, însă nu avem suficiente surse financiare pentru a le realiza. Consumabilele și preparatele utilizate în cadrul acestor operații sunt costisitoare. Suma de 11 miliarde pare mare, însă este insuficientă pentru a acoperi necesitățile populației care suferă de boli grave. Prea mic este și costul poliței de asigurare medicală – puțin peste 4000 de lei, sumă care nu acoperă costurile unui caz medical complicat.
 
Ca să consolidăm sistemul de sănătate, sunt necesare surse financiare mult mai mari decât ne permitem în prezent. Nu putem obține aceste sume în condițiile unui buget de stat modest, raportat la problemele oamenilor. Ca sa atragem mai mulți bani în buget, țara noastră trebuie să producă și să exporte multe bunuri. Moldova însă importă mult, iar politica de importuri sufocă producătorii moldoveni. Suplimentar, există monopol în diferite domenii ale economiei, deținut tot de politicieni sau oameni de afaceri din spatele acestora. Să vorbim despre consolidarea sistemului de sănătate, în condițiile în care politicienii nu creează premise propice pentru dezvoltarea economică a țării, nu susțin producătorii mici și mijlocii, înseamnă populism. O țară care trăiește din granturi și împrumuturi nu are șanse nici măcar să achite salarii decente lucrătorilor medicali, nu tocmai să dezvolte sistemul de sănătate. Știu, veți spune că bani sunt suficienți în domeniul sănătății, dar CNAM nu-i gestionează eficient. Posibil, dar chiar și așa, ar ajunge oare banii cheltuiți ineficient de companie pentru a majora semnificativ salariile?
 
În aceste condiții, de câte decenii avem nevoie pentru a fortifica sistemul de sănătate, pentru a le plăti medicilor lefurile mari promise în timpul campaniilor electorale? Și până atunci ce facem cu mulțimea bolnavă și săracă din zonele rurale?
loading...

Comments are closed.