Actual

BPR: 352 de mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin cetățenia Republicii Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

În corespundere cu datele obținute de la Agenția Servicii Publice, la data de 31 decembrie 2022, 360938 de locuitori cu domiciliu în stânga Nistrului și mun. Bender erau luați la evidență în Registrul de stat al populației, dintre aceștia 351892 posedau cetățenia Republicii Moldova, 328625 pașapoarte ale cetățeanului Republicii Moldova și 293305 buletine de identitate, informează Biroul Politici de Reintegrare (BPR).

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

La eliberarea buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova de înlesniri au beneficiat în perioada august 2021-decembrie 2022, 6 395 de locuitori din regiunea transnistreană, iar 501 – la eliberarea buletinului de identitate provizoriu.

Este de remarcat că în condițiile procedurii simplificate de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova (în baza consimțământului în scris și în temeiul documentelor de stare civilă ce atestă nașterea pe teritoriul țării), în perioada 19.04.2018-31.12.2022, au fost recunoscuți cetăţeni ai Republicii Moldova 32349 de persoane, dintre care 22291 (circa 69%) sunt locuitori din stânga Nistrului și mun. Bender ce au obținut anterior acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova.

Pe parcursul anului 2022, 10 711 de persoane din regiune au solicitat certificarea faptelor de stare civilă, fiind certificate pentru aceștia 11653 de documente de stare civilă și 6625 de duplicate eliberate urmare a adresărilor repetate.

loading...

Comments are closed.