BREAKING NEWS // A fost semnat Acordul de lucru privind cooperarea dintre Procuratura Generală și Parchetul European

Conducerea Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție și PCCOCS, s-a întâlnit astăzi cu procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, aflată în vizită de lucru la Chișinău.

În cadrul întrevederii, părțile au vorbit despre evoluțiile înregistrate în procesul de investigare a cazurilor de corupție, inclusiv cele de corupție la nivel înalt și perspectivele de colaborare a Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu Parchetul European, prin realizarea schimbului de informații și experiență, dar și cooperare operațională la investigarea cazurilor ce țin de competența instituțiilor.

Procurorul General interimar, Dumitru Robu în cadrul discuțiilor a menționat, că pentru Procuratura Republicii Moldova, la moment constituie priorități investigarea dosarelor de corupție, a celor de delapidare a patrimoniului statului, dar și urmărirea bunurilor infracționale. Totodată, procurorii din Republica Moldova sunt disponibili în continuare pentru interacțiune la efectuarea investigațiilor în comun cu omologii de peste hotare.

La rândul său, procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi a comunicat că Parchetul european, în limitele competenței va sprijini activitatea Procuraturii Republicii Moldova.

După discuțiile purtate, Procurorul General interimar, Dumitru Robu şi procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, au semnat acordul de lucru privind cooperarea dintre Procuratura Generală a Republicii Moldova și Parchetul European (în continuare Acord).

În temeiul Acordului enunțat, părțile au stabilit o cooperare strânsă în vederea protejării prin mijloace de investigare și urmărire penală a intereselor financiare ale Uniunii Europene și ale Republicii Moldova.

Scopul acordului de lucru este de a facilita cooperarea judiciară în materie penală și schimbul de informații între părți.

Principalele domenii reglementate de Acordul interinstituțional încheiat între Procuratura Generală a Republicii Moldova și Parchetul European se referă la:
– cooperare în materie de obținere a probelor sau obținerea extrădării persoanelor căutate;
– indisponibilizarea bunurilor infracționale, prin aplicarea sechestrelor sau prin emiterea ordinului de înghețare;
– constituirea echipelor comune de anchetă;

La fel, s-a convenit între părți, că Parchetul European, la cererea Procuraturii Generale din Republica Moldova, poate sprijini în exercitarea funcțiilor sale, prin schimbul de bune practici în ceea ce privește investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor financiare și a corupției.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share