BREAKING NEWS // Anunțul lui Ion Chicu referitor la procesul de decapturare a statului și restabilire a democrației în țară

Ion Chicu, președintele PDCM, a reamintit astăzi despre apelul privind consolidarea opoziției în procesul de decapturare a statului și restabilire a democrației în țară. Astfel, lista participanților a suferit modificări, iar ședința va avea loc în curând.

“Stimați Concetățeni,

Zilele trecute am lansat un apel către partide și mișcări politice din țară pentru a ne uni eforturile în procesul de decapturare a statului și restabilire a democrației în țară. În acest sens am venit cu propunerea creării unui Comitet de Organizare a unei Reuniuni pentru data de 7 noiembrie 2023.

Vreau să mulțumesc partidelor politice parlamentare și extra-parlamentare, mișcărilor politice, dar și activiștilor civici, care au manifestat disponibilitatea de a se alătura acestei inițiative!

Ne-am întâlnit în cadrul unui Comitet de organizare a Reuniunii anunțate pentru ziua de mâine, 7 noiembrie, și am decis să extindem formatul acestei platforme, astfel ca în proces să fie antrenați reprezentanți nu doar a partidelor și mișcărilor politice, dar și exponenți ai societății civile, mediului academic, presei independente, asociațiilor profesionale, administrației publice, uniunilor veteranilor și a tuturor oamenilor din țară care pledează pentru salvarea democrației în Republica Moldova. Pentru asigurarea celei mai largi reprezentativități a procesului de decapturare a statului și stârpire a dictaturii regimului PAS, facem un apel către reprezentanții acestor importante domenii, uniuni și asociații, să vă alăturați Comitetului de Organizare a Reuniunii. Intenția Dumneavoastră de a vă implica în acest proces Vă rugăm să ne-o comunicați prin intermediul acestei rețele de comunicare.

Totodată, reieșind din faptul că forțele politice sunt antrenate acum plenar în procesul electoral pentru Turul 2 al alegerilor locale, Comitetul de organizare a Reuniunii a decis desfășurarea evenimentului după consumarea exercițiului electoral, la o dată care va fi convenită în formatul extins al Comitetului și anunțată în curând.

Să ne unim eforturile pentru decapturarea statului nostru și restabilirea drepturilor fundamentale ale omului!”, a transmis Chicu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share