BREAKING NEWS // CSE a permis transportatorilor de persoane să majoreze tarifele în fiecare săptămână

Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a permis transportatorilor de persoane să majoreze tarifele în fiecare săptămână, calculul fiind efectuat conform prețului mediu pentru ultimele 7 zile a unui litru de motorină sau benzină (conform datelor ANRE), informează Telegraph.md cu referire la dispoziția CSE nr.9 din 10 martie curent.

Astfel, prin derogare de la prevederile Metodologiei de calculare a tarifelor pentru serviciile de transportare a călătorilor (pasagerilor) și bagajelor cu transportul auto, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1167/2007 și a punctelor 1 și 2 din Ordinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nr. 19/2022 cu privire la stabilirea tarifelor pentru efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate în trafic raional şi interraional, pe perioada stării de urgență, se permite operatorilor de transport modificarea tarifelor pentru serviciile regulate în trafic raional și interraional până la plafonul calculat conform formulelor din Anexa 1 a Dispoziției nr.9 din 10 martie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Tarifele menționate se stabilesc în fiecare zi de vineri a săptămânii curente, pentru săptămâna următoare. Tarifele aplicate pentru săptămâna următoare, urmează a fi notificate în fiecare zi de vineri a săptămânii curente, către Agenția Națională Transport Auto și operatorii de autogară incluși în autorizațiile de transport rutier. În cazul în care în localitate nu există autogară, transportatorul va plasa un anunț în stația inclusă ca punct de staționare.

Amintim că tarifele la transportul public au crescut, începând cu 1 martie 2022, cu 10 bani pentru un km la rutele naționale și cu 20 bani/km în cazul rutelor raionale. Un ordin în acest sens a fost semnat la 16 februarie de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Ordin_stabilirea-tarifelor by Alina Frunza

Total
0
Shares
Total
0
Share