Alte știri

BREAKING NEWS // Doi inspectori fiscali de la Ungheni, cercetați pentru acte de corupție de CNA și procurori

Pinterest LinkedIn Tumblr

Doi angajați ai Direcției control fiscal post operațional din cadrul Serviciului Fiscal de Stat sunt cercetați pentru fapte de corupție de către Centrul Național Anticorupție și procurori, după ce au fost denunțați de un om de afaceri. În această dimineață, mai multe percheziții s-au desfășurat la domiciliile și birourile de serviciu ale acestora din Ungheni, în scopul depistării probelor materiale.

Potrivit materialelor acumulate, inspectorii ar fi pretins de la un agent economic 40 000 de lei pentru a nu include în actul de control abaterile constatate în urma verificărilor, desfășurate la compania acestuia. Funcționarii ar fi promis agentului economic că vor trece cu vederea lipsa unor acte contabile, în sumă de 600 000 de lei, dar și alte nereguli legate de lipsa foilor de parcurs sau completarea necorespunzătoare a acestora.

În urma denunțului, CNA a deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar acum câteva săptămâni, a fost transmisă o parte din bani, sub controlul anchetatorilor, în sumă de 30 000 de lei, alte 10 000 de lei fiind primite până la denunț. În cadrul perchezițiilor, desfășurate la domiciliile inspectorilor, au fost găsite diferite sume de bani, în lei și valută străină, urmând ca acestea să fie supuse expertizei pentru a identifica mijloacele financiare transmise sub controlul CNA.

În prezent, cei doi inspectori sunt cercetați pentru corupere pasivă și riscă, dacă vor fi găsiți vinovați, până la 10 ani de detenție, privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 10 ani și amendă. Unul din inspectori a fost reținut pentru 72 de ore, celălalt fiind cercetat în stare de libertate, având obligațiunea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la solicitare. Acesta din urmă cooperează cu ofițerii de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.

La această etapă, au loc mai multe acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea întregului cerc de suspecți.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la o decizie definitivă și irevocabilă de judecată.

loading...

Comments are closed.