BREAKING NEWS // Operațiune comună SIS, SPIA și PA la IP Criuleni. O persoană a fost reținută (VIDEO)

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) în colaborare cu angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție au documentat acțiunile ilegale comise de un ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni.

Astfel, acțiunile infracționale s-au exprimat prin faptul că, funcționara vizată, începând cu perioada lunii decembrie 2020, până la momentul reținerii, a propus și a oferit unui angajat al SIS, atât personal, cât și prin intermediari, mijloace financiare în valoare de 500 EUR.

În speță, mijloacele financiare erau oferite pentru îndeplinirea unei acțiuni ce ține de exercitarea atribuțiilor funcției de serviciu și anume pentru urgentarea și soluționarea pozitivă a procedurii de acordare a dreptului de acces la secretul de stat.

În repercusiune, ofițerii SPIA, angajații SIS, sub egida procurorilor, în temeiul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova, (Corupere activă), la 12.06.2021, ora 15:00, în mun. Chișinău, în consecința transmiterii mijloacelor financiare în valoare de 500 EUR angajatului SIS al RM, funcționara IP Criuleni a fost reținută în flagrant delict pentru 72 ore.

În continuare, sunt efectuate acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor și complicitatea altor persoane în acest caz.

În acest context, SPIA apelează la disponibilitatea conlucrării interinstituționale, pentru a combate flagelul ilegalităților. Totodată, SPIA îndeamnă cetățenii să evite participarea la infracţiuni de corupere. În cazul în care cunosc sau se pretinde a fi implicaţi în acţiuni de corupţie, să apeleze linia anticorupţie 1520.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share