BREAKING NEWS! PDM cere demisia lui Igor Dodon, a cerut lui Plahotniuc federalizarea Republicii Moldova

Igor Dodon, Ilan Șor, Ilan Shor, Dodon a calatorit pe banii lui Shor, Dodon la Monaco cu Șor, PSRM, Partidul Socialistilor

Partidul Democrat din Moldova cere ca Igor Dodon să își de deamisia. Acest lucru a fost anunțat de către fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu.

Candu a mai declarat că ieri, Igor Dodon a venit la sediul Partidului Democrat pentru a-i cere lui Vlad Plahotniuc, ca în schimbul unei alianțe, să federalizeze Republica Moldova și oferirea unui statut special Transnistriei. Acesta spune că există probe, care neapărat vor fi prezentate, în cazul în care Igor Dodon nu va demisiona sau va nega că acest document există sau nu au existat discuții și negocieri la sediul PDM.

Vicepreședintele PDM a mai spus că probabil, aceste condiții nu au fost înaintate și blocului ACUM, care vor ajunge să cadă într-o capcană a socialiștilor.

Andrian Candu a declarat că Igor Dodon a mințit, când a spus că nu a fost discutată o coaliție cu PDM. Acesta a spus că președintele a ținut să insiste la cele mai importante funcții în stat, inclusiv controlul asupra SIS.

Igor Dodon a impus condițiile, precum cărora președintele țării să fie ales de parlament, primarul capitalei să fie ales fără suburbii, ca funcția dată să revină la fel socialiștilor. Totodată, PSRM-ul insista la cele mai importante ministere. Condiții pe care PDM nu a fost gata să le accepte.

Andrian Candu a declarat că se va lupta pentru ca alegerile anticipate pentru parlamentul Republicii Moldova, să fie organizate odată cu alegerile prezidențiale anticipate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share