BREAKING NEWS // Primăria Chișinău a vândut 12 terenuri

Douăsprezece loturi din intravilanul municipiului Chișinău au fost vândute cu 25,9 milioane de lei, în cadrul unei licitații organizate de Primărie. Cel mai solicitat teren a fost vândut cu 5,7 milioane de lei, prețul inițial fiind de trei milioane. Acesta are circa 20 de ari și este amplasat pe strada Petricani, transmite IPN.

Din totalul de 17 loturi expuse, zece au fost adjudecate la concurs, două au fost vândute prin negocieri directe, în contextul prezenței a câte unui singur cumpărător, iar cinci terenuri au fost scoase din licitație din cauza lipsei de solicitanți.

Acum în Chișinău sunt mai puține terenuri de vânzare decât în ceilalți ani și, poate, mai puțin atractive, dar totuși în bugetul municipal ajung zeci de milioane de lei în urma licitațiilor, a precizat primarul general, Ion Ceban

Prima licitație funciară cu strigare în anul 2021 a avut loc în luna februarie, când au fost adjudecate 11 terenuri, în valoare totală de 34,5 milioane de lei.

Printre cumpărători a fost și Maria Olar, care și-a luat în teren în valoare de 550 mii lei.

VIDEO // Șomera Maria Olar și-a cumpărat un teren în valoarea de 550 mii lei

Total
0
Shares
 
Total
0
Share