Bulgaria înregistrează o înmulţire a cazurilor de COVID-19 imediat după relaxarea restricţiilor

Bulgaria înregistrează de la începutul acestei săptămâni o nouă creştere a numărului cazurilor de COVID-19, cu 967 de noi îmbolnăviri confirmate miercuri şi 36 de decese, potrivit agenţiile DPA şi BTA, citate de Agerpres.

Această ţară a relaxat începând de luni unele măsuri antiepidemice, permiţând redeschiderea mall-urilor şi a sălilor de fitness. Şcolile şi-au reluat de asemenea activitatea, dar cu unele restricţii.

„Măsurile au fost relaxate înainte să fi primit informaţii despre numărul în creştere al noilor infecţii”, explică şeful direcţiei regionale de sănătate, Dancho Pencev.

Capitala Sofia revine în „zona roşie”, după ce în ultimele 14 zile a avut mai mult de 120 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, a anunţat acest responsabil, care avertizează că restricţiile ar putea fi din nou înăsprite dacă această tendinţă se menţine.

Conform restricţiilor în vigoare, restaurantele sunt închise în Bulgaria cel puţin până pe 1 martie, cu excepţia celor din hoteluri, care pot servi numai persoanele cazate în acestea.

De la începutul pandemiei, Bulgaria a raportat 220.547 de cazuri de COVID-19 şi 9.178 de decese asociate acestei boli. În prezent 279 de pacienţi sunt la ATI.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share