Social

Bunuri în valoare de 10 milioane de lei, sechestrate de CNA, într-o săptămână

Pinterest LinkedIn Tumblr
Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul CNA anunţă că a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 10 milioane de lei, pe parcursul săptămânii precedente. Este vorba despre bunuri de provenienţă ilicită care au fost indisponibilizate în cadrul a patru cauze penale, pornite pe fapte de delapidare, escrocherie şi trafic de persoane.

Astfel, în cadrul investigaţiilor financiare paralele, ARBI a aplicat sechestre pe acţiuni în valoare de peste 4 milioane de lei, 2 capitaluri sociale în valoare de 5,6 mii de lei, patru construcţii nelocative, evaluate la preţul de aproximativ 5 milioane de lei, patru conturi bancare – 166 de mii de lei, un automobil de circa 378 de mii de lei şi cinci terenuri agricole în valoare de 250 de mii de lei.  Suma totală a bunurilor indisponibilizate depăşeşte 10 milioane de lei.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a elaborat opt note analitice pe marginea profilurilor a 34 de subiecţi, a emis 10 avize consultative privind evaluarea unui imobil şi a nouă arme de foc. În prezent, în procedura ARBI se află 77 de delegaţii ale procurorilor pe 55 de cauze penale, în privinţa a 203 persoane.

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale este o subdiviziune autonomă din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, specializată în efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale indisponibilizate.

loading...

Comments are closed.