Cadrul normativ al reformei Curții Supreme de Justiție va fi modificat

La ședința de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități a fost aprobat raportul pentru proiectul de lege care prevede modificarea cadrului normativ reformei Curții Supreme de Justiție (CSJ).

La elaborarea proiectului a contribuit un grup de lucru constituit de Ministerul Justiției, din care au făcut parte membri ai Curții Supreme de Justiție, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai curților de apel etc.

Necesitatea acestui proiect de lege a apărut după ce Parlamentul a adoptat noua Lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție. Acest act normativ prevede că CSJ va avea competențe mai restrânse și nu va acționa ca a doua instanță de apel, cum este în prezent. În rezultat, numărul hotărârilor emise de CSJ se va reduce și va fi pus accent pe ordonarea modului de interpretare și aplicare a legii în sistemul de justiție.

Astfel, obiectivul de bază al inițiativei legislative examinată astăzi de Comisia juridică, numiri și imunități este crearea unui cadru normativ coerent, prin excluderea oricăror neconcordanțe dintre normele noii legi cu privire la CSJ. Astfel, sunt propuse modificări la Legea privind organizarea judecătorească, Legea cu privire la statutul judecătorului, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă, Codul administrativ, Legea pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice și la Legea privind sistemul unitar de salarizare a sectorului bugetar.

Proiectul de lege pentru modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Total
0
Shares
Total
0
Share