CAHUL // Patru persoane, inclusiv o minoră, au suferit arsuri ca urmare a nerespectării regulilor antiincendiare

Patru persoane, inclusiv o minoră, au suferit arsuri ca urmare a nerespectării regulilor antiincendiare. Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 25 octombrie în localitatea Lucești, raionul Cahul. Apelul către Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 21:51. Potrivit primelor informații, o tânără în vârstă de 24 de ani și copilul acesteia, în vârstă de 9 luni, au suferit arsuri diverse în timpul aprinderii focului în sobă cu un lichid ușor inflamabil. După ce femeia a stropit lemnele din sobă cu motorină și a aprins un chibrit, a avut loc o deflagrație, iar în consecință, aceasta și copilul aflat în apropiere s-au ales cu arsuri la față și la mâini. La fața locului a intervenit un echipaj al serviciului de asistență medicală, care a acordat îngrijiri corespunzătoare. Persoanele se află momentan sub supravegherea medicilor în stare stabilă.

Un alt caz a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 25 octombrie, în jurul orei 13:15, în orașul Comrat, UTA Găgăuzia. Aici, o femeie în vârstă de 73 de ani și un tânăr de 24 de ani au suferit arsuri la membrele inferioare din cauza unui incendiu izbucnit în locuința lor în urma exploziei aragazului. Potrivit informațiilor primite, incendiul a izbucnit din cauza nerespectării regulilor de utilizare a aragazului. La fața locului au intervenit un echipaj de salvatori și pompieri. Aceștia au constatat că ard mai multe bunuri materiale din interiorul casei de locuit. Angajații IGSU au reușit să stingă incendiul până la ora 13:46. Persoanele rănite au fost transportate la spitalul raional pentru îngrijiri necesare. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de către specialiști.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări pentru cetățeni în vederea prevenirii situațiilor de risc generate de exploatarea sobelor din locuințe și a instalațiilor conectate la gaze naturale. Salvatorii și pompierii îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și să nu aprindă focul în sobe folosind lichide inflamabile, cum ar fi benzină, motorină, gaz lampant și alte substanțe periculoase. Totodată, specialiștii recomandă persoanelor să nu obtureze canalele de ventilare și să airisească periodic încăperile în care se află focul. Mai mult, pentru a evita situațiile excepționale, oamenii sunt rugați să nu supraîncarce sobele de încălzit, să nu amplaseze haine, mobilier și alte bunuri în apropierea acestora și să stingă focul din sobe în timpul nopții.

Recomandările angajaților IGSU sunt valabile și pentru oamenii care folosesc instalații conectate la gaze naturale. În acest sens, cetățenii sunt îndemnați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță în timpul utilizării aragazelor și a altor instalații alimentate cu gaze naturale. De asemenea, oamenii sunt rugați să evite utilizarea acestora în cazul în care observă defecțiuni. Mai mult, pentru a evita situațiile de risc, specialiștii recomandă monitorizarea strictă a copiilor, evitându-se astfel accesul acestora la sursele de foc. În cazuri excepționale, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul de Urgență 112.

De asemenea, în vederea prevenirii incendiilor în locuințe, IGSU a difuzat anterior un spot social prin care reamintește oamenilor principalele reguli de exploatare a sobelor de încălzit.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share