Călătoriile peste hotare în timpul unui tratament medical: Cum trecem frontiera Moldovei cu medicamentele prescrise?

Călătoriile peste hotare în timpul unui tratament medical, Cum trecem frontiera Moldovei cu medicamentele prescrise, serviciul vamal, 

Intenționați să plecați peste hotare și urmați în acest timp și un tratament medical? Atunci ar trebui să cunoașteți care sunt regulile privind introducerea/scoaterea în/din țară a medicamentelor și a instrumentelor medicale.

Medicamentele fac parte din categoria obiectelor de uz/consum personal şi se permite introducerea/scoaterea în/din Republica Moldova, doar cu condiția că cantitatea pe care o aveți în geantă sau valiză n-o depășește pe cea necesară pentru tratament pe perioada aflării în țara de destinație, informează Serviul Vamal al Republicii Moldova.

O altă condiție obligatorie este ca acestea să fie însoţite și de reţeta în baza căreia au fost eliberate sau de alte acte emise de către instituțiile medicale, unde să fie indicată denumirea medicamentelor, modul și durata de administrare.

De asemenea, sunt tot mai frecvente cazurile când vameșii depistează în trimiterile poștale medicamente ce conțin substanțe psihotrope sau stupefiante. Și chiar dacă, în alte țări acestea sunt vândute fără prescripție medicală, atunci în Republica Moldova acestea sunt eliberate doar pe bază de rețetă medicală.

Totodată, potrivit legislației naționale, introducerea în țară a respectivelor substanțe este calificată ca contrabandă și poate fi pedepsită cu închisoare pe un termen de până la 5 ani. Prin urmare, venim cu recomandarea de a face rost de aceste medicamente doar în baza unei prescripții medicale, eliberată de medici specialiști.

Din această categorie fac parte așa medicamente precum Modafinil, Alprazolam sau Tramadol. Lista completă a substanțelor stupefiante și psihotrope supuse controlului poate fi vizualizată aici.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share