Captură importantă de droguri! Liderul are 24 ani este originar din regiunea transnistreană

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Inspectoratul Național de Investigații și Direcția Generală Urmărire Penală din cadrul Poliției, au reținut în flagrant liderul și patru membri ai unui grup infracțional, de la care au fost ridicate droguri de peste 400.000 lei.

Liderul grupului infracțional are vârsta de 24 de ani, este originar din regiunea transnistreană și închiria un apartament în Chișinău. Ceilalți membri au vârste cuprinse între 16 și 18 ani. La solicitarea procurorilor PCCOCS, liderul și alți doi membri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar doi minori sunt cercetați în libertate.

Potrivit datelor din dosarul penal, pe parcursul a cinci luni, cei cinci învinuiți au plasat droguri în peste 6.500 de ascunzișuri. Urmare a perchezițiilor la domiciliile acestora, oamenii legii au depistat și ridicat telefoane și cartele telefonice și bancare, plicuri autosigilante pentru droguri, cântare la scară mică, droguri de tip hașiș, marijuana, timbre LSD, pastile ecstasy și țigări electronice cu ulei de canabis (vândute la prețul de circa $120 pe piața neagră‎). De asemenea, oamenii legii au ridicat și mijloace bănești care ar proveni din activitate infracțională, depozitate de către liderul grupului infracțional în camera de tezaur a unei bănci comerciale.

Investigațiile continuă pentru cercetarea altor aspecte ale infracțiunii, timp în care cei cinci se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share