Care este reacția Președinției vizavi de protestele din stânga Nistrului

Autoritățile de la Chișinău califică protestele organizate în regiunea transnistreană, în apropierea punctelor de trecere spre partea dreaptă a Nistrului, drept acțiuni politice menite să provoace tensiuni între populația de pe cele două maluri ale râului. Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a declarat că responsabilitatea pentru criza energetică revine administrației de la Tiraspol și Moscovei, nu Chișinăului, informează telegraph.md

”Acum este clar pentru toată lumea cine a provocat această criză umanitară, de fapt, în stânga Nistrului. Chișinăul niciodată nu s-a opus livrărilor de gaze pe malul stâng. Ba mai mult, există un contract prin care Gazprom trebuie să livreze gaze naturale pe malul stâng al Republicii Moldova, contract care expiră tocmai în septembrie 2026. Criza este provocată în mod artificial de Moscova, iar soluția poate fi una simplă, dacă Gazprom și-ar onora obligațiile contractuale”, a declarat Zaharov în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova.

Referindu-se la proteste, purtătorul de cuvânt a precizat că Tiraspolul trebuie să acționeze în interesul cetățenilor din regiune: ”Factorul de decizie din Tiraspol trebuie să-și revizuiască comportamentul și să vină în întâmpinarea cetățenilor de pe malul stâng care au domiciliul în regiune.”

În același timp, Zaharov a calificat declarațiile liderului separatist Vadim Krasnoselski, care acuză Chișinăul de discriminare, drept ”narațiuni false”. El a subliniat că Chișinăul a propus soluții concrete, inclusiv livrări de gaze din surse europene și ajutoare umanitare pentru spitale și școli, însă Tiraspolul le-a respins.

”Am propus să livrăm gaze pe malul stâng de pe bursa europeană, am făcut și teste care arată că acest lucru este posibil. S-au oferit și soluții cu cărbune, dar niciuna dintre aceste soluții nu a fost acceptată de Tiraspol”, a adăugat Zaharov.

Protestatarii din regiunea transnistreană acuză Chișinăul de blocarea livrărilor de gaze naturale, susținând că această situație a generat un blocaj energetic și social.

Totuși, autoritățile moldovene resping acuzațiile, insistând că problema este una politică.

”Moldovagaz, care este o companie fiică a Gazpromului, este gata să livreze gaz pe malul stâng, dar Tiraspolul ne-a comunicat că vor achita doar pentru tranzitul de gaz și nu pentru consumul în sine. Oamenii care protestează nu au nicio vină. Ei trebuie să beneficieze de căldură și lumină, iar noi dorim ca această criză să fie rezolvată cât mai curând posibil”, a concluzionat Zaharov.

În replică, liderul separatist Vadim Krasnoselski a recunoscut că regiunea mai dispune de rezerve de gaze pentru doar câteva zile, iar stocurile de cărbune de la Centrala de la Cuciurgan ar putea ajunge până în 16-17 februarie. Krasnoselski a menționat că negocierile pentru achiziția gazelor prin intermediul Moldovagaz sunt în desfășurare, descriind această soluție ca fiind ”singura fiabilă”.

Situația rămâne tensionată, în timp ce Chișinăul continuă să respingă acuzațiile Tiraspolului, considerând că acțiunile administrației separatiste și ale Moscovei sunt responsabile pentru criza din regiune.

Total
0
Shares
Total
0
Share