Caritate democrată cu ajutoare umanitare din Olanda

PDM, Oleg Sarbu, Editen, deputat PDM
Oleg Sârbu, unul dintre cei mai prosperi aleşi ai poporului, firmele căruia câştigă contracte de milioane de lei cu instituţiile statului, a distribuit, în numele său şi al Partidului Democrat din Moldova, pe care îl reprezintă în Parlament, colete cu ajutoare umanitare, donate copiilor din R. Moldova de o fundaţie din Olanda. Potrivit Ziarului de Gardă, pachetele umanitare au ajuns în R. Moldova la început de 2018, fiind oferite de Fundaţia „Edukans” unei alte fundaţii din R. Moldova – Misiunea „Micul Samaritean”.
Potrivit Ziarului de Gardă, Pe 25 ianuarie 2018, 500 de cutii ajung la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, iar pe parcursul lunii februarie, alte cutii sunt oferite unor grădiniţe, biserici, dar și altor câteva instituţii din R. Moldova. La 26 februarie 2018, deputatul Oleg Sârbu, deşi nu apare în lista celor care au primit ajutor umanitar, ajutat de colegi de partid, împarte cutiile fundaţiei olandeze în scopuri politice într-un sat din r. Edineţ.

Într-o poză, Oleg Sârbu, în prim-plan, afişează un zâmbet larg, în timp ce cară o cutie din carton pe care este inscripţionat numele, logoul şi un slogan al Fundaţiei „Edukans” – „a child to child” (un copil pentru un copil, n.r.). „Edukans” este o organizaţie non-profit din Olanda, parte a Edukans Group.

În ultimii ani, aceasta a distribuit ajutoare umanitare, în special, pentru copiii din ţări africane, dar şi pentru cei din R. Moldova şi Albania, singurele ţări europene care au beneficiat de susţinerea „Edukans”.

Citește materialul complet aici

Total
0
Shares
 
Total
0
Share