Câțiva studenți i-au spus Maiei Sandu de ce tinerii pleacă din țară

Președintele Republicii Moldova a cunoscut ieri un grup de studenți de la noi, care învață în România. În cadrul discuției, șefa statului și tinerii au vorbit despre motivele care i-au făcut să meargă la studii peste Prut, dar și despre acțiunile guvernării de a îmbunătăți calitatea învățământului superior din țară. Tinerii și-au exprimat recunoștința pentru șansa de a învăța la instituțiile din România, iar după absolvire, prin cunoștințele acumulate, ar vrea să contribuie, la dezvoltarea Republicii Moldova.

„Am discutat cu ei și despre ce e de făcut ca mai mulți tineri plecați, inclusiv în România, să revină acasă. Avem nevoie de tineri bine pregătiți și în sectorul public, și în cel privat. Le-am spus că chiar dacă statul nostru nu poate încă oferi salarii competitive, munca în instituțiile publice poate fi o adevărată provocare profesională și o experiență utilă pentru cei care vor să învețe și să pună umărul la transformarea țării. Îi așteptăm acasă mai ales acum, când procesul de integrare europeană devine o realitate și trebuie să avansăm cu reformele în toate domeniile”, a declarat Sandu.

Pe finalul dialogului cu tinerii, șefa statului le-a mulțumit pentru deschiderea de a ajuta autoritățile de la Chișinău în efortul de comunicare cu tinerii plecați la studii în România și pentru că promovează Moldova, și le pasă de ceea ce se întâmplă aici.

Total
0
Shares
Total
0
Share