Cazul Andrei Braguţa: Procuratura Generală a RM a deschis dosar penal pentru tortură și rele tratamente

Procuratura Generală a deschis un dosar penal pentru tortură şi rele tratamente în cazul decesului deţinutului Andrei Braguţa, transmite publika.md. Potrivit primelor informaţii, cinci persoane au fost arestate, inclusiv trei poliţişti.

Procurorul general, Eduard Harunjen a declarat că responsabilii din sistemul penitenciar, magistraţi, dar şi procurori vor fi anchetaţi în acest dosar.

“E o problemă mare în sistem. Este vorba de moartea unei persoane aflate în custodia statului. Vom analiza minuţios toate informaţiilor”, a declarat procurorul general Eduard Harunjen.

Informaţia despre decesul deţinutului Andrei Braguţa a juns la Procuratura Generală la câteva zile de la incident. Din probele acumulate până acum, dar şi din declaraţiile martorilor, s-a constat că Andrei Braguţa ar fi fost agresat de cei patru deţinuţi cu care se afla în celulă. Cei patru au statut de bănuiţi în acest dosar.

Potrivit lui Ion Caracuian, procuror-șef al Secției combatere tortură al PG, a declarat că victima ar fi suferit lovituri directe la cap, mâini şi cutia toracică. Mai mult decât atât, deţinutul Andrei Braguţa ar fi cerut ajutor atunci când era torturat de colegii de celulă.

Tot Caracuian a declarat că Braguţa a fost supus unor expertize psihiatrice, apoi a fost reîntors la Penitenciarul 13, după care a fost transportat la Penitenciarul 16, unde sunt condiţii de spital.

Andrei Brăguţa a fost reţinut în data de 15 august, după ce conducea automobilul cu viteză excesivă, inclusiv pe contrasens, punând în pericol viața și securitatea altor participanți la trafic. Poliția a reușit să-l oprească după o urmărire ca în filme (video) și doar după ce au intervenit mai multe echipaje. Fiind escortat la poliţie, acesta i-a înjurat pe oamenii legii. La parcarea specială, unde a fost dus automobilul tănărului, el a sărit la bătaie la polițiști.

Andrei Brăguţă a decedat în data de 29 august, iar cauza ar fi insuficiență respiratorie, bronhopneumonie purulentă. Avocații acestuia cred că decesul putea fi evitat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share