Economic

Ce amenzi riscă moldovenii care dau în chirie imobile și nu înregistrează contractul la Fisc

Pinterest LinkedIn Tumblr

Contractul de locațiune a proprietății imobiliare, care se înregistrează de către persoana fizică la Serviciul Fiscal de Stat (SFS), se califică ca dare de seamă fiscală. În cazul în care SFS stabilește că persoana fizică, contribuabilul, nu a înregistrat contractul de locațiune a proprietății imobiliare și nu a achitat impozitul de venit, instituția urmează:

  • să calculeze și să încaseze impozitul pe venit în mărime de 7% din darea în locațiune a proprietății imobiliare;
  • să încaseze majorarea de întârziere (penalitatea) conform prevederilor art. 228 alin. 2 și 3 din Codul fiscal, pentru neachitarea în termenii stabiliți a impozitului din darea în locațiune a proprietății imobiliare;
  • să aplice amendă conform prevederilor art. 260 alin. 1 din Codul fiscal (de la 1.000 la 10.000 de lei), pentru neprezentarea la SFS a contractului de transmitere în locațiune a proprietății imobiliare.
În situația în care contribuabilul, persoană fizică, a înregistrat tardiv contractul de locațiune a proprietății imobiliare la SFS și, respectiv, a achitat tardiv impozitul pe venit, urmează:
  • să calculeze și să încasese impozitul pe venit în mărime de 7% din darea în locațiune din darea în locațiune a proprietății imobiliare;
  • să încaseze majorarea de întârziere (penalitate), conform prevederilor art. 228 alin. 2 și 3 din Codul fiscal, pentru neachitarea în termenii stabiliți a impozitului din darea în locațiune a proprietății imobiliare;
  • să aplice amendă conform prevederilor art. 260 alin. 2 din Codul fiscal (de la 200 la 2.000 de lei), pentru prezentarea tardivă la SFS a contractului de transmitere în locațiune a proprietății imobiliare.
În cazul în care contribuabilul, persoană fizică, nu a înregistrat sau a înregistrat tardiv contractul de locațiune a proprietății imobiliare la SFS și nu a achitat sau a achitat tardiv impozitul pe venit, însă suma impozitul care urma a fi achitat lunar este până la 100 de lei, acesta urmează a fi sancționat cu avertizare, conform art. 235 alin. 11 din Codul fiscal, fiind calificată încălcarea fiscală nesemnificativă. Prin urmare, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit altor persoane decât cele specificate la art. 90 în posesie sau/și în folosință (locațiune, arendă, uzufruct) proprietate imobiliară, subiecții impunerii au obligația de a achita impozit în mărime de 7% din valoarea contractului. Persoanele sunt obligate ca, în termen de trei zile de la data încheierii contractului, să înregistreze actul la subdiviziunea SFS, în a cărei rază sunt deservite. Acest impozit se achită lunar, cel târziu la data de două a lunii în curs sau în avans. Dacă proprietatea imobiliară a fost transmisă în posesie și/sau în folosință după data de doi, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Suma impozitului achitat în avans nu se va restitui din buget.
sursa: Bizlaw.md
loading...

Comments are closed.