Ce pensie are ex-președintele Vladimir Voronin și cât cheltuie lunar

Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, susține că nu deține acțiuni la bănci și în afaceri, iar unicul venit înregistrat este pensia pentru faptul că a condus țara în perioada 2001 – 2009, transmite Telegraph.md, cu referire la IPN.md

„Eu primesc 80 sau 75% din salariul actualului președinte. Eu primesc 16 mii de lei pensie. Alte acțiune în bănci nu am, depozite nu am. Alte chestii nu am categoric”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chișinău.

Referitor la cheltuielile pe care le înregistrează fostul șef al statului și președinte al PCRM, acesta face trimitere doar la cheltuielile partidului. „Avem alte multe alte cheltuieli cu partidul. Nu finanțez formațiunea, toți plătim cotizația de membru. La o nevoie, punem mai mult decât cotizația”, a adăugat Vladimir Voronin.

Referitor la faptul că Partidul Comuniștilor din Moldova a rămas cu puțini membri, oficialul dă vina pe cei acre au guvernat țara în ultimii 11 ani.

„După ce am plecat noi de la guvernare, toată banda aceasta care conduce a adus lumea la o sărăcie cumplită, iar acum cumpără alegători cu 200 de lei, cu vodkcă, cu macaroane”, a concluzionat președintele PCRM.

În ultima declarație de venit depusă în 2019, Vladimir Voronin a indicat 180 de mii de lei din salariu. Din indemnizații a obținut 87 de mii de lei, iar aproape 280 de mii de lei din pensia acordată de la Președinție. Liderul PCRM, împreună cu soția sa, dețin șase terenuri pe care le-au obținut începând cu anul 1996 și până în 2009.

Totodată, liderul comuniștilor are înregistrate pe numele său o casă de locuit și un apartament, iar o altă casă și un garaj sunt pe numele soției. Tot în 2019, fostul șef al statului indica opt conturi bancare pe care deține diferite sume de până la 600 de mii de lei, un depozit bancar cu peste un milion de lei și peste 52 de mii de acțiuni cu o valoare de peste 5,2 milioane de lei.

OFICIAL // Igor Dodon a fost înregistrat în cursa electorală

Total
0
Shares
 
Total
0
Share