Ce riscă persoanele și instituțiile care nu acceptă documentele semnate electronic

Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu a adresat, la 11 august 2022, un demers către autoritățile și instituțiile publice, instanțele judecătorești, informând totodată despre aceasta Serviciul de Informații și Securitate, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție, prin care atenționează asupra înregistrării mai multor sesizări de la petiționari, persoane fizice și juridice, ce se referă la cazurile de nerecunoaștere și neacceptare a documentelor electronice de către anumite entități publice.

În acest demers, Vicepremierul face referire la Legea nr. 91/2014 privind semnătura electronică şi documentul electronic, care stipulează: „Documentul electronic semnat cu semnătură electronică avansată calificată este asimilat, după efectele sale, cu documentul analog pe suport de hârtie, semnat cu semnătură olografă”, ceea ce rezultă cu certitudine că valoarea juridică a documentului semnat electronic este echivalentă cu cea a documentului semnat olograf și urmează a fi recunoscut și acceptat în cadrul procedurilor administrative și judecătorești din Republica Moldova.

În document se menționează că reticența din partea unor reprezentanți legali ai instituțiilor de drept public sau privat de a accepta documentele electronice în relații cu cetățenii este o încălcare a legislației și reprezintă comportament abuziv și discriminatoriu, iar refuzul unei autorități sau instituții publice de a recepționa, înregistra sau examina cereri, reclamații, petiții, sesizări pe motiv că au fost depuse în formă electronică, dacă aceasta întrunește cerințele de conținut și de formă prevăzute de legislația ce reglementează documentele electronice, se sancționează cu amendă de la 45 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Astfel, prin acest demers, se solicită respectarea legislației în domeniul documentului electronic și a semnăturii electronice în cadrul activităților entităților publice și neadmiterea comportamentului discriminatoriu în raport cu documentul electronic din partea reprezentanților acestor instituții, care sunt obligați să se conformeze măsurilor guvernamentale privind digitalizarea și să utilizeze instrumentele electronice de interacțiune la distanță.

Oficialul informează despre necesitatea utilizării Serviciului guvernamental de semnătură electronică (MSign) ca mecanism integrat de aplicare și verificare a identității semnatarului, valabilității și autenticității semnăturilor electronice și susține că vor fi luate toate măsurile necesare pentru a înlătura acele bariere fizice sau de mentalitate care stau în calea digitalizării și a modernizării serviciilor publice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share