Ce se va întâmpla cu pașapoartele moldovenilor care vor fi eliberate începând de astăzi?

Anunț important pentru posesorii de pașapoarte moldovenești, Iată ce se schimbă, cetatenia moldova, oameni chisinau, vama romania, vama ucraina, 

Începând de astăzi, 10 octombrie 2018, Agenția Servicii Publice va elibera cetățenilor cu vârsta de peste 16 ani pașapoarte cu termenul de valabilitate de 10 ani. Prețurile pentru perfectarea documentului au rămas aceleași.

Modificarea este parte a amendamentelor operate la Legea nr. 273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte care au intrat astăzi în vigoare. De asemenea, la solicitarea actelor de identitate, cetățenii nu vor mai prezenta documentul ce atestă grupa sangvină.

Menționăm că, deși cadrul legal național prevede eliberarea buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova de la naștere, conform noilor prevederi, acesta devine obligatoriu pentru persoanele care au atins vârsta de 16 ani.

În vederea asigurării echităţii tuturor cetățenilor și accesibilității în vederea realizării drepturilor lor indiferent de locul aflării, noile modificări reglementează  eliberarea, la solicitare, a buletinului de  identitate provizoriu  persoanelor care au emigrat autorizat și s-au stabilit cu traiul permanent  pe teritoriul altor state, dar din anumite circumstanțe se află temporar pe teritoriul Republicii Moldova.

Informații detaliate cu privire la lista documentelor necesare, termenele, tarifele și taxele  pentru  eliberarea actelor de identitate pot fi vizualizate pe site-ul Agenției Servicii Publice: www.asp.gov.md sau la numerele de telefon 14909 și (022) 257-070.

Total
0
Shares
Total
0
Share