Ce spun oamenii de știință despre Îngerii lui Dumnezeu

Ce spun oamenii de știință despre Îngerii lui Dumnezeu, religie stiinta, fiinte mitologice

Îngerii sau figurile angelice au intrat în conştiinţa generală dincolo de religie şi chiar de spiritualitate. În afară de influenţa însemnată asupra mentalului colectiv, originea lor datează dinaintea apariţiei creştinismului, fiind mesageri/punte de legătură între divinitate/zei şi oameni.

Aşadar, deşi în mod original sunt figuri religioase, de-a lungul timpului îngerii au devenit mai seculari, iar astăzi sunt asociaţi şi cu alte mişcări. Spre exemplu, emisiuni americane cunoscute precum ”Highway to Heaven” (1984 – 1989) şi ”Touched by an Angel” (1994 – 2003) au ajutat la cimentarea proeminenţei îngerilor în cultura populară.

De asemenea, cazurile de apariţii ale îngerilor sunt relatate în experienţele de la limita morţii, deşi mulţi dintre cei care „văd” o astfel de entitate cred în ele. Alţii cred că extratereştrii sunt îngeri (sau invers). Acestea sunt totuşi cazuri care ar trebui abordate cu cel mai înalt grad de scepticism.

Etimologia cuvântului „înger” provine din latinescul angelus, care la rândul său provine din grecescul aggelos, însemnând „trimis” sau „mesager”. În unele religii, ca în creştinism spre exemplu, îngerii nu au întotdeauna conotaţii pozitive, existând desigur şi îngeri decăzuţi (cel mai elocvent caz este Lucifer). În spaţiul nostru cel puţin, aceştia sunt cei mai cunoscuţi, care îşi au originile în Vechiul Testament. Biserica Catolică, în special, a depus mult efort în descrierea şi dezvoltarea unei ierarhii ample şi complexe a îngerilor. Astăzi, există multe tipuri diferite de îngeri, arhangheli, serafimi şi tot aşa, cu un număr oficial de jumătate de milion.

religie, ce spun oamenii de știință despre Îngerii lui DumnezeuÎn cartea sa A Dictionary of Angels apărută în 1967, cercetătorul Gustav Davidson a creat clasificări şi descrieri ale îngerilor. Mulţi dintre aceştia au fost creaţi sau aprobaţi de autorităţile religioase, dar alţii au fost fabricaţi de cvasi-cercetători. „Pentru a inventa un înger, o ierarhie sau un ordin într-o ierarhie, este nevoie de ceva imaginaţie dar nu de multă ingeniozitate. Era suficient să (1) amesteci literele alfabetului ebraic (2) să le aşezi într-o formăanagramatică, acronimică sau criptogramatică şi (3) să alături calitatea sau funcţia folosind suficele ”-el” sau ”-irion””.

În creştinism şi islam, îngerii sunt mesagerii lui Dumnezeu, dar în timpurile moderne sunt mai mult gardieni sau clişeicul „îngeri păzitori”. „Înger” a ajuns să fie numit orice erou sau binefăcător, fie că este vorba despre o persoană sau chiar un animal.

Deşi îngerii, prin natura lor, servesc pe Dumnezeu, ei îl ajută şi pe om. Aceştia pot realiza o varietate de sarcini, de la vindecarea bolnavilor la găsirea cheilor pierdute, la distrugerea duşmanilor. Unii cred că îngerii vin atunci când sunt chemaţi şi există o tradiţie în care oamenii folosesc incantaţii magice şi farmece pentru a chema îngerii.

Aşa cum s-a menţionat la începutul articolului, nu toţi îngerii sunt benevolenţi (spre exemplu, Lucifer), iar în ciuda asocierii eronate a unui înger cu elemente exagerat de pozitive, funcţia şi natura lor poate fi violentă. Îngerii biblici participă la războaie, omoară şi distrug oraşe. Arhanghelul Mihail, spre exemplu, este deseori ilustrat ca fiind conducătorul armatei lui Dumnezeu, distrugând armate cu puterile sale teribile şi sabia sa înflăcărată.

sursa: Live Science 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share