Ce zice Putin? Gazele din Azerbaidjan, tot mai aproape de Europa

Gazele din Azerbaidjan, tot mai aproape de Europa, putin rusia, merkel germania

Azerbaidjanul a inaugurat, marţi, o instalaţie importantă a viitorului coridor de gaze ce va permite alimentarea Europei prin sud şi reducerea dependenţei continentului de gazele naturale ruseşti, dependenţă care a crescut în ultimii ani în pofida obiectivelor Bruxelles-ului, transmite AFP.

La câţiva zeci de kilometri de capitala Baku, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a deschis marţi vanele terminalului de petrol şi gaze de la Sangachal, pe coasta Mării Caspice, inaugurând un tronson important din gazoductul care ar urma să facă legătura cu conducta TANAP în Turcia.

Acest terminal face parte dintr-un proiect mai amplu în valoare de 40 de miliarde de dolari şi o lungime de peste 3.500 de kilometri, denumit Coridorul Sudic de Gaze, care va permite transportul a peste 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an de la zăcământul Shah Deniz II din Marea Caspică până în Italia, trecând prin Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică.

„Rezervele de gaze naturale confirmate ale Azerbaidjanului sunt de 2.600 miliarde de metri cubi. Acest proiect este pus în practică în contextul unei puternice cooperări regionale între Azerbaidjan, Turcia şi Georgia”, a insistat Ilham Aliev.

Acest proiect care va permite Europei să îşi diversifice aprovizionarea cu gaze este compus din trei segmente: gazoductul Caucaz Sud (SCP), care ar urma să facă legătura între zăcămintele din Marea Caspică şi graniţa cu Turcia, gazoductul Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP), care, începând din 2018, ar urma să traverseze întreg teritoriul Turciei până la graniţa cu Grecia, precum şi gazoductul Trans-Adriatic Gas Pipeline (TAP), care din Grecia va ajunge până în sudul Italiei şi ar urma să devină operaţional în 2019.

Pe lângă construcţia celor trei segmente de gazoduct, coridorul sudic a necesitat dezvoltarea zăcământului de gaze Shah Deniz 2, inclusiv forarea de puţuri şi demararea producţiei de gaze offshore în Marea Caspică, precum şi extinderea uzinei de tratare a gazelor naturale din cadrul terminalului de petrol şi gaze de la Sangachal.

Grupul rus Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

În 2017, Gazprom şi-a majorat exporturile de gaze naturale spre Europa cu 8,1%, până la valoarea record de 193,9 miliarde de metri cubi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share