Ceban, despre închiderea parțială a piețelor din capitală: În scurt timp vom putea reevalua la nivel local și la nivel central unele politici

Primarul general Ion Ceban se arată contra unor decizii luate de Comisia Națională Excepțională în Sănătate Publică, în ceea ce ține de sistarea activității parțiale ale piețelor din capitală și din țară, în contextul pandemiei Covid-19. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe la Primărie.

„Sunt unele decizii ce ar trebuie reevaluate, ține de activitatea HoReCa, transporturilor, piețelor și centrelor comerciale. Noi în trecut am avut diferențe de diferit tip, diferențe de abordare și complexitate. Eu am vorbit cu mai mulți reprezentanți ai Guvernului, autoritatea locală nu va lua o decizie în acest sens. Sper eu că în scurt timp vom putea reevalua la nivel local și la nivel central unele politici în acest sens”, a precizat acesta.

Amintim că CNESP a instituit măsuri suplimentare de restricție pentru a preveni răspândirea virusului Sars-Cov-2. Una dintre acestea vizează activitatea centrelor comerciale din țară, care va fi sistată în zilele de week-end, începând cu 17 februarie 2021. Din această zi se restricționează și activitatea piețelor comerciale, care vor fi deschise doar în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu excepția piețelor agricole.

Totodată, a fost redus numărul admis de participanți la evenimentele festive în unităţile de alimentaţie publică, de la 50 de persoane la cel mult 20 de invitați. Prezența spectatorilor în incinta cinematografelor rămâne interzisă. De asemenea, în această perioadă se va interzice activitatea cluburilor de noapte și a discotecilor.

CNESP a decis și limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar și rutier în trafic municipal, raional și interraional – la 50% din capacitatea de îmbarcare. Agenții economici care activează în spații închise vor trebui să asigure aflarea concomitentă în interior a consumatorilor, în baza normativului 1 vizitator/4m2 de suprafață comercială liberă, suprafața disponibilă fără echipamente comerciale.

Totodată, angajații autorităților adminsitrative centrale subordonate Guvernului vor continua activitatea în baza unui regim special de muncă de la 7:30 până la 16:00 și pauza de masă de la 12.00 până la 12:30, cu revizuire ulterioară, în funcție de situația epidemiologică. La moment, CNESP menține regimul actual de studii, dar va monitoriza riguros evoluția numărului de infectări, în vederea examinării posibilității de a reveni la regimul online de studii în instiuțiile de învățământ

Total
0
Shares
 
Total
0
Share