Cehia prelungește controalele la frontiera cu Slovacia până în data de 2 februarie

Guvernul ceh a prelungit miercuri până la 2 februarie controalele temporare la granița țării cu Slovacia, a declarat ministrul de interne Vit Rakusan, menținând măsurile instituite pentru a combate migrația ilegală, scrie News.ro

Republica Cehă, alături de Germania, Polonia și Austria, a introdus aceste controale în interiorul spațiului de liberă circulație Schengen în septembrie și octombrie anul trecut, pe măsură ce numărul imigranților care trec în țările mai bogate din vestul Europei a crescut.

Controalele cehe urmau să expire miercuri la miezul nopții, înainte ca prelungirea să fie aprobată în cadrul unei ședințe de guvern. “Reacționăm la situația din țările vecine care, de asemenea, prelungesc (controalele)”, a declarat Rakusan.

El a precizat că poliția a verificat peste 680 000 de persoane și a refuzat intrarea a peste 1 120 de persoane începând din octombrie.

Slovacia a instituit, de asemenea, controale temporare la granița sa cu Ungaria, dar ministrul său de interne a declarat că acestea vor fi ridicate după 22 ianuarie, potrivit presei slovace.

Slovacia s-a confruntat cu o creștere de câteva ori a migrației ilegale în 2023, deoarece imigranții, în principal bărbați tineri din Orientul Mijlociu și Afganistan, au tranzitat țara după ce au intrat în Uniunea Europeană prin Ungaria și s-au îndreptat spre vest, în principal spre Germania.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share