Cel puțin 121 de fermieri sunt în pragul falimentului

Conform deciziei Comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri, s-a pus la dispoziția creditorilor informații despre 121 de agenți economici (potrivit datelor prezentate de asociații) care au probleme în realizarea obligațiunilor de plată conform contractelor cu instituțiile bancare, non-bancare și diverși furnizori. Până astăzi, 3 instituții bancare și un furnizor de inputuri au prezentat soluțiile puse în aplicare. Majoritatea acestora se referă la modificarea condițiilor inițiale de plată pentru a face ratele mai ușor de gestionat pentru agricultori.

“Menționăm că, Comisia nu poate interveni direct în relațiile comerciale dintre doi agenți economici, însă sunt depuse eforturi ca prin colaborare să găsim soluții adaptate la profilul și nevoile fiecărui agricultor.

Următoarea ședință a Comisiei va avea loc vineri, 12 ianuarie curent, la care sunt invitați să participe și creditorii cu rapoarte preliminare.

De asemenea, informăm că, din motive legate de confidențialitatea datelor comerciale ce vor fi discutate, reprezentanții mass-media nu vor putea participa la ședință. Declarații de presă vor fi oferite după încheierea ședinței”, a informat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Total
0
Shares
Total
0
Share