Cele 4 lucruri pe care este bine să le faci, la începutul fiecărei zile de muncă

Cele 4 lucruri pe care este bine să le faci, la începutul fiecărei zile de muncă, succes

Este deja ora prânzului şi nu ai realizat nimic de pe lista de lucruri de făcut? Ei bine, pentru a fi mai productiv ar fi bine să aplici următoarele sfaturi.

Ni se întâmplă tuturor să avem zile în care ne este greu să ne organizăm, să facem ce avem de făcut şi vedem că este de ora 17.00 şi abia am apucat să ştergem două lucruri de pe lista de lucruri de făcut. Pentru o productivitate mai mare ar trebui să faci următoarele lucruri, potrivit Fast Company.
1. Mănâncă broasca. Celebrul scriitor american Mark Twain a spus că ar fi bine să mănânci o broască vie imediat ce te trezeşti astfel ziua ta nu are cum să devină şi mai proastă. Intepretarea metaforei lui Twain ar fi următoarea: să faci lucrurile cele mai grele şi cele mai importante dimineaţa, imediat cum ajungi la birou. Studiile arată că o persoană are cea mai mare voinţă dimineaţa, ceea ce face rezolvarea celor mai importante probleme mult mai uşor.
2. Amână mail-urile. Nu trebuie să stai dimineaţa să citeşti toate mailurile pe care le primeşti şi să vezi ce vor toţi de la tine. Ocupă-te de ce ai de făcut, dar nu-ţi ignora mailul. Scanează-l pentru a vedea dacă există ceva urgent de rezolvat. Dacă nu este nimic urgent, continuă ce ai de făcut.
3. Fă-ţi o listă cu lucrurile de făcut în ordinea priorităţilor. Cum faci asta? Încearcă să răspunzi la următoarele întrebări: A zis şeful tău că este foarte important? Câştigi bani din asta? Îţi uşurează ce ai de făcut? Poate fi făcut azi? Te ajută să avansezi în carieră?

4. Vorbeşte cu colegii. E important dimineaţa să îţi saluţi colegii. Nu numai că te va face să te simţi mai bine, dar şi atunci când vei avea nevoie de ajutor aceştia vor fi mai dispuşi să te ajute.

autor: Eva Morari 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share