Cercetat penal pentru jaf stradal. Un tânăr din Rîbnița riscă 7 ani de pușcărie

Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani al Direcției de Poliție mun. Chișinău, în urma acțiunilor de investigație întreprinse, au reținut un tânăr, acesta fiind suspectat de comiterea unui jaf stradal. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 22 de ani originar din r. Rîbnița.

Cazul a avut loc în seara de 16 mai, polițiștii fiind alertați de către un bărbat care a comunicat că a fost bruscat și jefuit de telefonul mobil în timp ce se deplasa pe str. Hipodromului. La locul faptei bărbatul în vârstă de 46 de ani, a comunicat forțelor de ordine că în timp ce se deplasa pe stradă, a fost deposedat în mod deschis de telefonul mobil de model ,, Samsung” .Prejudiciul cauzat bărbatului constituie 6000 de lei.

Polițiștii imediat au dispus un șir de acțiuni speciale de investigație, pentru stabilirea și localizarea suspectului. Astfel în urma măsurilor individul a fost reținut și escortat la inspectorat, iar în cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția. Telefonul sustras a fost depistat de către polițiști și returnat victimei.

Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru termenul de 72 de ore și este cercetat penal pentru jaf, care conform legislație se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share