Cetățenii asigurați vor avea acces la mai multe servicii medicale gratuite

Volumul de servicii medicale prestate din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală va fi extins. Astfel, cetățenii asigurați vor avea acces la mai multe servicii medicale gratuite, esențiale pentru diagnosticare și tratament corespunzător. Modificările la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală au fost aprobate de Guvern, în cadrul ședinței de miercuri, 13 aprilie.

Datorită modificărilor operate la Programul unic, medicii de familie vor putea elibera bilete de trimitere pentru mai multe servicii medicale necesare pentru stabilirea diagnosticului. La fel, toate persoanele vor avea acces la anestezie în cazul efectuării procedurilor de diagnostic și tratament invaziv, precum colonoscopie, bronhoscopie, puncție, biopsie etc.

De asemenea, conform modificărilor, nu doar pacienții cu maladii oncologice vor putea beneficia de protezare oculară gratuită, în caz de anoftalmie, defect parțial sau total al globului ocular, dar și persoanele cu alte boli. Totodată, toți pacienții vor beneficia gratuit de proteze oro-maxilo-faciale individuale.

La fel, în lista serviciilor de înaltă performanță au fost incluse metode contemporane de investigații, precum testarea citogenetică prin FISH (hibridizare fluoriscentă in situ), necesară pentru diagnosticarea leucemiei acute și cronice, dar și a limfoamelor maligne. Testarea citogenică este indicată și pentru diagnosticarea altor tipuri de cancer, precum cel pulmonar, ovarian etc. Până acum, pacienții trebuiau să achite pentru aceste investigații.

De asemenea, investigația PET CT (tomografie cu emisie de pozitroni combinată cu computer tomografic) va fi efectuată tuturor persoanelor pentru a evalua eficacitatea tratamentului în cazul patologiilor oncologice.

Pentru a diversifica metodele de diagnostic și a reduce povara financiară asupra pacienților, a fost extins spectrul de investigații pentru determinarea parametrilor bacteriologici, imunologici, investigaţii citomorfologice şi histopatologice, investigaţii radiodiologice etc.

La fel, vor fi compensate dispozitivele medicale, inclusiv cele pentru determinarea glicemiei, pungile colectoare pentru stome, urostome și exoprotezele mamare.

Cheltuielile pentru punerea în aplicare a modificărilor propuse la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală au fost prevăzute în bugetul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medical (FAOAM) pentru anul 2022.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share