Este supus trollingului pe rețelele sociale și linșat mediatic orice cetățean care îndrăznește să gândească cu glas tare altfel decât convine guvernării. Cine NU este de acord cu PAS este automat împotriva lor. Iar cine este împotriva lor este etichetat, stigmatizat și distrus pur și simplu, a afirmat astăzi Andrei Năstase, președintele fondator al Platformei DA.
”O națiune fără identitate și lipsită de simboluri, o națiune fără principii, fără valori, este o națiune vulnerabilă. Iar națiunile vulnerabile pot fi folosite de statele hegemonice pentru atingerea intereselor acestora în detrimentul suveranității și independenței naționale.
Va veni foarte curând momentul în care va trebui să alegem din nou ce fel de națiune vrem noi să fim.
Acest progresism de stânga este extrem de dăunător și foarte periculos. Partidul de la Guvernare a devenit un astfel de partid. Se poate observa cu maximă claritate faptul că propaganda ucide din fașă orice fel de idee care nu corespunde manualului de comunicare al PAS. Este supus trollingului pe rețelele sociale și linșat mediatic orice cetățean care îndrăznește să gândească cu glas tare altfel decât convine guvernării. Cine NU este de acord cu PAS este automat împotriva lor. Iar cine este împotriva lor este etichetat, stigmatizat și distrus pur și simplu. Cum se numește genul acesta de exercitare a puterii, specific și regimului Plahotniuc, doamna Sandu? Cum se numește ceea ce faceți voi astăzi în Republica Moldova? Cine răspunde?
Mă veți întreba ce legătură au cele spuse de mine cu speța crucifixului? Au legătură. Chiar dacă cei mai mulți dintre noi încă nu își dau seama, asistăm astăzi la înlocuirea unui set de valori cu un altul, de nonvalori.
Prin propagandă, guvernanții PAS discret și programatic, ne înlocuiesc îngerii din icoane cu altceva”, a mai declarat Năstase.