Editoriale

Cetățenii vor suporta scumpiri de dragul experiențelor Maiei Sandu?

Pinterest LinkedIn Tumblr

Orice solicitare ori observație privind stângăcii ori greșeli de activitate sunt parate de actualii guvernanți prin replica leninistă: “Asta e voința majorității, anume pentru asta ne-au dat mandat cetățenii!”

PAS a ajuns la putere pentru că a promis să înfrângă corupția, repetă ostentativ Maia Sandu, dar prioritatea declarată justifică oare guvernarea să piardă din capul locului lupta pentru calitatea vieții? Pentru că tocmai asta se întâmplă acum… Experți nu că ar întrevedea, ei sunt gata să garanteze îngenuncherea Guvernului Gavriliță în fața unor probleme economice reale, care și-au anunțat deja pericolul prin scumpirea carburanților și pâinii.

Cresc în continuare prețurile la ulei, carne, lactate și chiar la legume și fructe și acestea vor ajunge spre iarnă la cote amețitoare, dacă va spori conform unui pronostic realist prețul la gaze. Maia Sandu a făcut tot posibilul ca să ignore și chiar să întrerupă dialogul diplomatic, propus de Rusia. Disponibilitatea unei înțelegeri largi, exprimate în timpul vizitei lui Dmiri Kozak la Chișinău, în cadrul căreia a fost abordată și problema unui preț blând la gaze pentru Moldova, în loc să fie fortificată de președinte și de guvern, iată că, dimpotrivă, a fost făcut în câteva zile praf, după declarațiile de la Kiev de pe “Platforma Crimeea”.

În timp ce președintele și fruntașii PAS își consacră tot timpul de muncă perfecționării instrumentelor lor îndrăgite și de mare precizie, cu care pretind că măsoară zi și noaate integritatea candidaților la funcții înalte de stat, iarna și pandemia bat cu picioarele în ușă. Pare că guvernanții nu prea aud acest zgomot infernal, preocuparea lor supremă fiind riscul ca miniștrii ori subalternii din linia a doua ori a treia să cadă în mrejele grupărilor lui Paha, Slava și Ilan.

Dar oare nu cumva lucrurile stau tocmai invers? Nu cumva fără aceste hidre ale corupției și traficului de influență PAS își imaginează cu greu existența și nu-și poate motiva “specializarea” extrem de îngustă, din care cauză a și conectat respectivii balauri virtuali la aparatul de respirație artificială, controlat de președinte și cei mai apropiați colegi de partid?

Politica este o sferă a rutinei, unde nu prea sunt încurajate experiențele, mai ales, cu selecția oamenilor super-onești pentru guverne de excepție în societăți ideale de încredere. Dacă Maia Sandu și echipa sunt în căutarea rasei pure ariene ori a omului nou de factură sovietică, nu are decât să lase Moldova în pace, să revină la Harvard și să solicite patronilor ei occidentali un grant de studiu în laboratoarele nazismului și comunismului.

Autor: Valeriu Renița

loading...

Comments are closed.