Cheptonar spune minciuni, este reacția Procuraturii Anticorupție

La 20 februarie 2025, în cadrul unei emisiuni la televizor, deputatul PAS Andrian Cheptonar, a răspândit informație vădit falsă în legătură cu faptul că Marina Tauber a avut posibilitatea să iasă din țară și să fie examinată cauza penală în lipsa ei, dând vina pe procurori anticorupție. Dimpotrivă, la 26 decembrie 2025, Procuratura Anticorupție a solicitat prelungirea măsurii preventive sub forma de obligarea de a nu părăsi țara (vedeți mai jos demersul), care a fost respins de instanța de judecată (vedeți partea dispozitivă a încheierii mai jos). În ciuda avertismentelor repetate ale Procuraturii Anticorupție către Parlament de a schimba legea pentru a permite procurorilor să conteste astfel de decizii ale instanțelor de judecată, până în ziua de azi, legea încă nu permite procurorilor să conteste decizii vădit nerezonabile care pun în pericol posibilitatea statului de a trage la răspundere penală persoanele inculpate de infracțiuni de corupție la nivel înalt.

După cum am anunțat public de mai multe ori, Procuratura Anticorupție mereu a solicitat o măsură preventivă potrivită pentru a asigura buna desfășurare a procedurii de judecată și a preveni riscul de eschivare. Deseori, instanța de judecată sau Curtea de Apel Chișinău au acceptat poziția avocaților și a respins solicitările procurorilor anticorupție (de exemplu, în februarie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul avocaților și a revocat obligații stabilite anterior; în iulie 2023, instanța de judecată a respins demersul procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu).

În septembrie 2024, folosind noile prevederi în Codul de procedură penală aprobate de Parlament și intrate în vigoare în august 2023 (art. 321 alin. (3) Codul de procedură penală), inculpata a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa – un drept care nu poate fi îngrădit de procuror sau instanță. Până la 27 decembrie 2024, a existat măsura preventivă, obligarea de a nu părăsi țara.

Ca rezultat al deciziilor instanțelor de judecată, din martie 2023 – decembrie 2024, Marina Tauber a ieșit din țară de 12 ori, mereu revenind și prezentându-se la ședințele de judecată.

La 26 decembrie 2024, Procuratura Anticorupție a depus un demers pentru prelungirea măsurii de a nu părăsi țara, invocând:

Este de relevat că, potrivit rechizitoriului, principalul finanțator al Partidului Politic „Șor” este Federația Rusă, or infracțiunea dată include elemente de extraneitate, fapt confirmat inclusiv martorul ****, care a declarat că efectua curse tur-retur Federația Rusă – Republica Moldova în vederea introducerii mijloacelor bănești în țară, care erau integrați în finanțarea Partidului Politic „Șor”.

Prin urmare, părăsirea teritoriului Republicii Moldova, de către inculpata Marina Tauber, ar crea posibilitate ca ultima eventual să se întâlnească cu figuranți cu statut de învinuit în cauza penală și ar purcede la comiterea infracțiunilor cu caracter similar. Or riscul de a săvârși alte infracțiuni este rezonabil și este prevăzut expres de art. 176 alin. (1) din Codul de procedură penală.

De altfel, probele prezentate instanței de judecată, și anume, rezultatele măsurilor speciale de investigație arată că în timpul urmăririi penale (noiembrie 2022), fiind deja sub o măsură preventivă aplicată de către instanța de judecată, inculpata comitea infracțiunea în continuarea, controlând fluxul de mijloace bănești pe teritoriul Republicii Moldova, din care urmau a fi achitați protestatarii, fiind sub arest la domiciliu.

Din aceste considerente solicităm aplicarea măsurii preventive – obligarea de a nu părăsi țara, ca măsură de constrângere proporțională cu riscul de comiterii de noi infracțiuni și inclusiv, riscul eschivării de la prezentarea în instanță de judecată atunci când prezența inculpatei va fi obligatorie.

La 27 decembrie 2024, instanța de judecată a respins demersul procurorilor anticorupție și a revocat măsura preventivă, permițându-i Marinei Tauber să părăsească teritoriul Republicii Moldova fără restricții, explicând:

Ținând cont de prezența domiciliului stabil, de comportament exemplar al inculpatei, instanța de judecată consideră că un comportament corespunzător al acuzatului, fără lezarea intereselor prioritare ale societății de luptă cu criminalitatea, ar putea fi atins fără prelungirea în continuare a măsurii preventive obligarea de a nu părăsi țara, ținând cont că riscurile ce au stat la baza aplicării acestei măsuri au decăzut.

La 07 ianuarie 2025, Marina Tauber a părăsit Republica Moldova prin aeroportul Chișinău, cu ruta aeriană spre Istanbul, Turcia. De atunci, au avut loc ședințe de judecată în lipsa inculpatei pentru a nu tergiversa examinarea cauzei.

În martie 2024, Procuratura Anticorupție a propus Ministerului de Justiție modificări în Codul de procedură penală, să permită procurorilor să conteste deciziile instanțelor de fond cu privire la măsuri preventive, dar acestea nu au fost introduse în lege până în prezent.

Procuratura Anticorupție a argumentat (vedeți demersul mai jos) că modificări la art. 196 și 329 din Codul de procedură penală se impun din considerentul că ,,magistrații în competența cărora ajung examinarea recursurilor formulate pe marginea încheierilor asupra măsurilor preventive pronunțate de către judecătorii de instrucție precum și instanța de judecată la examinarea fondului, în mod special, prin care se declară inadmisibile recursurile formulate, iar în motivarea abstractă se regăsesc argumente referitoare la ,,lipsa în conținutul normei a sintagmei de revocare, trimiteri prin analogie la dispoziția art.329 alin.(2) din Codul de procedură penală, ș.a.” chestiuni care de fapt sunt importante iar în ansamblu duc la afectarea bunei desfășurări a procesului penal în situația ridicării tuturor restricțiilor impuse în raport cu persoana cercetată în situația reglementărilor neclare.”

În acest context, în loc să răspândească informații false în cadrul platourilor televizate, ar fi mai constructiv ca deputații să se implice activ în modificarea legii în mod urgent pentru a permite Procuraturii să conteste asemenea încheieri.

Total
0
Shares
Total
0
Share