Actual

Chicu a avut o discuție cu E.S. Dereck J. Hogan, Ambasadorul SUA în Republica Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

Prim-ministrul Chicu a avut o discuție cu E.S. Dereck J. Hogan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în Republica Moldova. În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte de actualitate.

Oficialii au analizat progresele înregistrate în cadrul proiectelor comune moldo-americane lansate în Republica Moldova în diverse domenii.

Premierul Ion Chicu a mulțumit SUA pentru asistența acordată țării noastre în realizarea reformelor în economie și justiție, pentru reconstrucția mai multor porțiuni de drum și pentru modernizarea agriculturii prin reabilitarea sistemelor de irigare.

Ambasadorul SUA la Chișinău a reafirmat susținerea poporului american pentru poporul Republicii Moldova, inclusiv prin transferul de cunoștințe și experiență acolo unde este cazul.

În Republica Moldova funcţionează 382 de întreprinderi cu capital american, capitalul social învestit fiind de 31,4 mln USD (2018). SUA sunt pe locul 6 în topul investitorilor străini. După valoarea volumului schimburilor comerciale, SUA se află pe locul 18 la nivel mondial între țările partenere cu care RM deține relaţii comerciale, cu o pondere de 1,15% în comerțul total al RM.

loading...

Comments are closed.