Chicu: „Anul trecut, Maia Sandu leșina de grija medicilor. Acum, aceasta n-are bani pentru ei”

Fostul prim-ministru în perioada președinției lui Igor Dodon, Ion Chicu, a venit c-un nou mesaj critic în adresa actualei guvernări și, în special, în adresa președintelui Maia Sandu, pe care a acuzat-o de faptul că refuză să acorde salarii mai mari pentru medici, referindu-se la proiectul de lege, votat în prima lectură la începutul acestui, care prevede majorarea salariilor personalului medical, scrie n4.md

„Maia Sandu, care anul trecut leșina de grija medicilor, anul acesta „nu are bani” pentru continuarea majorării salariului în acest domeniu.
Anul trecut, în condițiile pandemiei și secetei, a fost posibil de majorat salariile cu 70% cumulativ. Anul acesta, când în trimestrul II avem o creștere economică de 21%, guvernarea mătușo-verișorească nu poate identifica bani pentru acest sector.
Și este de înțeles de ce nu poate. Fără o analiză elementară a situației, au decis să majoreze numărul miniștrilor, secretarilor de stat și funcționarilor în ministere, majorând substanțial cheltuielile pentru întreținerea aparatului de stat”, a scris Chicu pe rețelele sociale.
Total
0
Shares
Total
0
Share