China: Minerii prinși sub pământ de o săptămână au reușit să transmită o notă echipelor de salvare

Minerii prinși sub pământ de o săptămână în China au reușit să transmită echipelor de salvare un mesaj în care afirmă că sunt extenuați și că au nevoie de medicamente, au anunțat luni autoritățile, transmite Telegraph.md, cu referire la Zugo.md

E explozie a avut loc în 10 ianuarie în Qixia, într-o mină de aur din provincia Shandong (est), iar 22 de persoane au rămas blocate la peste 600 de metri de intrarea în puț.

Explozia a afectat grav scara care asigură accesul la fundul minei precum și cablurile de comunicare. Echipele de salvare au reușit totuși să sape o conductă și au auzit în acest weekend lovituri, sinonime cu semne de viață.

Grație unui cablu coborât de echipele de salvare, minerii au reușit să transmită un mesaj scris de mână. Autorul afirmă că cel puțin 12 muncitori sunt încă în viață, scrie hotnews.ro.

„Suntem cu toții epuizați. Avem nevoie urgent de medicamente pentru durerile de stomac, de analgezice, pansamente și de antiinflamatoare. Trei persoane suferă și de hipertensiune”, era scris pe hârtie, o foaie ruptă dintr-un caiet.

Autorul mesajului mai spune că minerii sunt înconjurați de o mare cantitate de apă și că patru dintre ei sunt răniți.

Citește și: Un nou bilanț al seismului devastator din Indonezia. 84 de morți și 300 de răniți

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share