Chișinăul a găzduit o rundă de consultări politico-militare între Moldova și Polonia

 

Astăzi, împreună cu Anatolie Nosatîi, Mihai Popșoi a găzduit o rundă de consultări politico-militare între Republica Moldova și Republica Polonă. Delegația polonă a fost condusă de către secretarul de stat al ministerului afacerilor externe, Robert Kupiecki și secretarul de stat al ministerului apărării naționale, Paweł Zalewski.

“În cadrul consultărilor, am examinat un spectru larg de subiecte de pe agenda relațiilor bilaterale ce vizează stadiul actual și perspectivele dezvoltării dialogului politic și cooperării în domeniul militar.

În contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, am evidențiat interesul comun al Republicii Moldova și al Poloniei pentru restabilirea ordinii internaționale bazate pe reguli și norme – principiile Cartei ONU, respectarea suveranității și integrității teritoriale ale tuturor statelor.

Cu referire la existența riscurilor la adresa securității Republicii Moldova, am menționat eforturile instituțiilor naționale în combaterea amenințărilor hibride și a dezinformării. Am reiterat interesul țării noastre de a spori cooperarea cu Polonia în vederea consolidării capacităților de reziliență și securitate”, a declarat Popșoi.

Total
0
Shares
Total
0
Share