Duşul zilnic este esenţial pentru igiena personală, dar nu suficient pentru curăţarea în profunzime a unor părţi ale corpului.
Duşul zilnic, făcut de multe ori în grabă, ne face să curăţăm cu superficialitate anumite părţi ale corpului în care se acumulează cei mai mulţi germeni şi bacterii.
Buricul
Una dintre cele mai murdare părţi ale corpului uman, buricul poate conţine, potrivit specialiştilor, peste 2.300 de bacterii diferite. În 2011, un grup de oameni de ştiinţă au folosit tampoane lungi de bumbac pentru a colecta probe din buricele a circa 100 de voluntari, probe care au fost ulterior analizate. Concluziile au arătat că buricul este un loc propice pentru dezvoltarea bacteriilor, mai mult de jumătate din cele descoperite fiind necunoscute. Şi asta din cauza formei sale ciudate, care permite acumularea de fibre de îmbrăcăminte, celule de piele moarte, transpiraţie şi săpun. Curăţă-l măcar o dată pe săptămână cu un beţişor de urechi înmuiat în apă şi săpun, clăteşte bine, apoi şterge uşor cu un prosop moale.
Unghiile
Un studiu realizat în 2007 în Marea Britanie a evidenţiat existenţa de bacterii periculoase sub unghiile a 24% dintre bărbaţii şi a 15% dintre femei. Printre agenţii patogeni descoperiţi se numără şi cei care responsabili de apariţia diareei şi a vărsăturilor, o ameninţare reală în special pentru persoanele care obişnuiesc să îşi roadă unghiile. Spală-te bine pe mâini, având grijă să insişti atât pe suprafaţa unghiilor, cât şi sub ele.
Scalpul
Îngrijirea adecvată a pielii capului poate ajuta la prevenirea unor probleme precum mâncărimile sau crustele. Scalpul abundă în glande sebacee şi sudoripare, orice dezechilibru precum modificarea PH-ului sau proliferarea de microorganisme putând afecta sănătatea firului de păr. Ca urmare, trebuie să fie curăţat cu multă atenţie. Când faceţi duş şi vă şamponaţi, frecaţi pielea capului pentru un minut sau două înainte de a clăti. Dacă scalpul este predispus la iritaţii, puteţi încerca o variantă de şampon organic şi, ocazional, chiar bicarbonat de sodiu diluat în apă.
Laba picioarelor
Curăţarea labelor picioarelor este trecută, adesea, cu vederea. Alocaţi câteva minute pentru a le răsfăţa ţinându-le la înmuiat în apă caldă şi săpun, spălând inclusiv zona dintre degete, apoi clătind cu apă răcoroasă. Continuaţi ritualul folosindu-vă de piatra ponce, cu care să îndepărtaţi celulele moarte de pe piele şi să masaţi talpa, apoi masaţi uşor cu o cremă hidratantă.
Axilele
Mirosul de sub braţ nu este determinat neapărat de transpiraţie, ci de bacteriile care descompun celulele de piele moartă şi care se dezvoltă în mediul umed. Faceţi duş zilnic, pentru a fi siguri că aveţi o igienă corespunzătoare, insistaţi în zona axilelelor cu săpun antibacterian sau gel de duş, clătiţi şi uscaţi tamponând pielea cu un prosop curat.
Sursa: Adevărul.ro