Circa trei tone de alcool etilic transportat ilegal, depistat la frontiera moldo-ucraineană

Butelii voluminoase pline cu lichid străveziu cu miros specific de alcool împreună cu microbuzul ce le transporta au fost indisponibilizate la SPF Briceni. Incidentul s-a consemnat în urma valorificării unei informații operative de către angajaţii Direcţiei regionale Nord.

Noaptea trecută, polițiștii de frontieră au întreprins acțiuni de combatere a traficului ilegal de produse alcoolice în zona de responsabilitate. Ca urmare, în apropierea hotarului moldo-ucrainean, a fost oprit în trafic un mijloc de transport în a cărui compartiment marfar se găseau butelii din plastic cu un volum de 200 litri fiecare. Conținutul recipientelor era un lichid străveziu cu miros specific de alcool. Solicitat să prezinte acte ce ar legaliza transportarea încărcăturii, conducătorul auto nu a putut oferi nici document, nici detalii privind fapta săvârșită.

În repercursiune, microbuzul împreună cu buteliile au fost indisponibilizate pe teritoriul  subdiviziunii de frontieră din proximitate până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Poliţiştii de frontieră continuă să documenteze cazul sub toate aspectele legale cu depistarea altor persoane care ar fi implicate în traficul ilegal de alcool și încadrarea juridică a faptei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share