Social

CNA: Doi bărbați sunt cercetați penal în dosare de fals în acte și spălare de bani

Pinterest LinkedIn Tumblr

Doi bărbați sunt cercetați penal în dosare de fals în acte și spălare de bani, după ce ar fi organizat înstrăinarea unui imobil din centrul municipiului Chișinău cu eschivarea de la plata impozitelor. În urma tranzacției, aceștia nu ar fi achitat obligațiuni fiscale.

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

Potrivit materialelor cauzei, în perioada lunii noiembrie 2015, cele două persoane au identificat un intermediar pe care l-au determinat în schimbul unei sume de bani să înregistreze pe numele său o companie care s-a ocupat de cumpărarea unui imobil din centrul Chișinăului la prețul de 2 379 739 lei. Ulterior, prin falsificarea semnăturii intermediarului și din numele acestuia, beneficiarii de facto ar fi înregistrat multiple tranzacții financiare, iar mai târziu a înstrăinat imobilul la prețul de 8 574 368 de lei, fără achitarea impozitelor la stat. Această sumă reprezintă impozitul pe venit al persoanei fizice, obținut în urma vânzării imobilului.

În cadrul investigațiilor, s-a constatat că intermediarul nu ar fi cunoscut despre tranzacțiile financiare menționate, toate acestea fiind executate de către cele două persoane. La finele săptămânii trecute, ofițerii CNA au operat 14 percheziții la domiciliile suspecților, de unde au ridicat documente și telefoanele mobile ale bănuiților. În prezent, ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

loading...

Comments are closed.