CNAS a achitat prestaţiile sociale pe luna iulie în mărime deplină

Casa Naţională de Asigurări Sociale a transferat ieri, 20 iulie, ultima tranșă financiară pentru plata pensiilor noi stabilite în mărime de 8,9 milioane lei, astfel că beneficiarii își pot încasa banii de la prestatorul de servicii de plată ales, oficiul poştal sau prin card bancar, transmite Telegraph.md

În luna iulie 2020, CNAS a efectuat plata pensiilor, indemnizaţiilor, alocaţiilor, suportului financiar, ajutoarelor, compensaţiilor la timp şi în mărime deplină în sumă de  1942 mln. lei. Casa Naţională de Asigurări Sociale îndeamnă beneficiarii de prestaţii sociale să-şi ridice banii de la oficiile poştale.

Conform prevederilor legislative, plata pensiei, suportului financiar, ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului stabilite, dar neîncasate pe o perioadă de 6 luni de către beneficiar, se suspendă. Totodată, se suspendă alocaţiile lunare şi indemnizaţiile pentru familiile cu copii neîncasate de către beneficiar pe o perioadă de 3 luni.

Plata pensiei se reia din luna în care beneficiarul a depus cererea şi actele ce îi atestă identitatea la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, prestaţia socială fiind achitată retroactiv din data suspendării.

Ajutorul social, ajutorul pentru perioada rece a anului, suportul financiar şi indemnizaţiile pentru familiile cu copii stabilite, dar neîncasate la timp din cauza beneficiarului se plăteşte retroactiv pe o perioadă de cel mult 3 ani anteriori datei solicitării. Evidența sumelor suspendate este asigurată în sistemul informaţional „Protecţia Socială” pentru fiecare beneficiar.

Neachitarea integrală a mijloacelor se datorează şi faptului că nu toţi beneficiarii ridică sumele cuvenite lunar, în numerar, de la ÎS “Poşta Moldovei” din diferite motive: plecarea din ţară, starea sănătăţii, aflarea în instituții medicale, având posibilitatea, conform cadrului normativ, să se adreseze mai târziu şi să ridice toate sumele cuvenite.

Citește și: Precizările CNAS referitor la depunerea cererilor pentru reexaminarea pensiei începând cu 1 iulie 2020

Total
0
Shares
 
Total
0
Share