CNAS: în luna iunie toate prestaţiile sociale au fost finanţate conform graficului

Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că a fost finanţată a doua tranşă a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă în valoare de 16,2 mln lei. De asemenea, au fost alocaţi banii necesari pentru indemnizaţia de maternitate – 55,1 mln lei şi ajutorul de şomaj – 4,6 mln lei.

Astfel, operațiunile de finanţare a prestaţiilor de asigurări sociale pentru luna curentă au fost finalizate. Suma totală finanţată pentru toate prestaţiile sociale pentru luna iunie este de 2111,43 mln lei.

Pe parcursul lunii au mai fost transferate mijloace băneşti pentru toate tipurile de pensii, suportul financiar, alocaţii, indemnizaţii adresate familiilor cu copii, compensaţii, ajutorul social, ajutorul de deces, etc.

Pentru a primi banii prin intermediul băncii, beneficiarii urmează să se adreseze către instituţia la care a fost deschis contul bancar. Dacă beneficiarul nu este deţinător de card bancar, banii pot fi ridicaţi în orice oficiu poştal, indiferent de locul înregistrării la domiciliu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share