CNESP: Elevii și studenții vor putea încheia carantina după a 7-a zi. Este necesar test negativ

Elevii și studenții care au fost în contact cu o persoană infectată cu COVID-19 vor putea încheia perioada de carantină (14 zile) mai devreme, după a șaptea zi, dacă vor prezenta un test negativ. Testul va putea fi făcut gratuit la instituția de medicină primară. Este decizia Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, transmite IPN.

„Conform datelor prezentate de Ministerul Educației, la data de 8 octombrie, în țară, peste 11 mii de elevi se aflau în regim de carantină. Astfel, acești copiii vor avea posibilitatea să revină mai rapid la studii, în scopul asigurării dreptului la învățătură și a dreptului la sănătate”, a notat secretara de stat a Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolăescu.

Totodată, CNESP a decis că procesul de studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se va desfășura în format mixt. Mai exact, activitățile de instruire, cu excepția cursurilor teoretice, vor fi cu prezență fizică. Autoritățile și-au motivat decizia prin faptul că instituția este un promotor activ al vaccinării și a reușit să atingă o acoperire vaccinală în rândul studenților de peste 95%, iar în cadrul personalului didactic – peste 97%.

Prevederile intră în vigoare astăzi, 11 octombrie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share