Comisia specială pentru prevenirea și combaterea averilor ilicit dobândite s-a întrunit în prima ședință, la Parlament

Astăzi a avut loc prima ședință de lucru a Comisiei speciale privind elaborarea unor proiecte de legi pentru modificarea legislației privind prevenirea și combaterea îmbogățirii nejustificate, a conflictelor de interese, a stărilor de incompatibilitate și a încălcării regimului juridic al restricțiilor și limitărilor.

La ședința condusă de președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea au participat membrii Comisiei, precum și Rodica Antoci, directorul Autorității Naționale de Integritate (ANI), Viorel Rusu,  membru al Consiliului de Integritate, Vadim Cojocaru, director adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA) și alții.

Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea a declarat că pe parcursul mai multor ședințe urmează stabilirea priorităților și elaborarea unui  proiect de modificare a Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, care să îmbunătățească mecanismul de lucru al instituției. “Vom discuta problemele și identifica capitolele din Legislația în vigoare pentru a îmbunătăți funcționarea acesteia, dar și vom realiza o compilație a materialelor pe care le vom propune de comun acord cu părțile implicate”, a subliniat Vasile Bolea.

Conducerea ANI s-a referit la faptul că există mai multe carențe în domeniu și este nevoie de ajustarea Cadrului Legislativ și un proiect în acest sens bine definit. Totodată, prioritate rămâne a fi combaterea corupției, dar și păstrarea încrederii cetățenilor în această instituție.

La fel, reprezentanții Consiliului de Integritate și CNA au salutat crearea Comisiei speciale. Aceștia și-au exprimat speranța că în cadrul ședințelor de lucru se va reuși stabilirea unui plan de activități funcțional pentru revizuirea mecanismului existent, procedura de control, dar și identificarea unui echilibru de motivare al angajaților.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share